Primul lider din PSD care recunoaste marea ruptura din partid: „Cert este ca nu este o perioada foarte fericita, nu ne putem ascunde dupa deget”

politica

Liderul grupului PSD din Camera Deputatilor, Daniel Suciu, spune ca nu este o perioada foarte fericita pentru PSD. ”Avem o problema de natura interna, pe care doar in interior putem sa o rezolvam. (…) dusmanii partidului nu sunt in interior, ci in exterior”, spune acesta.

Suciu a spus, vineri, intr-o conferinta de presa la Bistrita, ca PSD are o problema de natura interna care ar trebui discutata intr-un Comitet Executiv National.

Intrebat despre asa-zisa scrisoare semnata de 20 de lideri de organizatii PSD care ar cere retragerea sprijinului lui Liviu Dragnea, Suciu a raspuns ca nu a vazut scrisoarea respectiva si nu se stie de cine e semnata.

“Scrisoarea despre care se vorbeste nu am vazut-o. Nu am vazut cine este semnatar, daca este cineva semnatar… Am fost la intalnirea cu conducerea partidului si am discutat despre organizarea noastra, despre ceea ce avem de facut in sustinerea referendumului. Ceea ce citesc din afara nu are nicio legatura cu ceea ce era inauntru. Cert este ca nu este o perioada foarte fericita, nu ne putem ascunde dupa deget sa spunem ca nu ne afecteaza aceste pozitionari adverse din partea personalitatilor din Partidul Social Democrat. Noi, cei de la Bistrita, nu ne dorim sa punem paie pe foc si sunt convins ca asa cum se intampla de foarte multe ori, acest partid are suficiente resurse si suficienta intelepciune sa depaseasca momentele grele. A mai depasit momente grele – am pierdut de doua ori alegerile prezidentiale si se parea ca este un capat de drum. Acum avem o problema de natura interna pe care doar in interior putem sa o rezolvam. Vom indemna intotdeauna la calm si la intelepciune pentru ca dusmanii partidului nu sunt in interior, ci in exterior. Este nevoie de un Comitet Executiv pentru a discuta problemele”, a declarat Daniel Suciu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: