Procurorii DNA se pregatesc sa faca ordine si intr-o mare TELEVIZIUNE. Analizeaza tot ce s-a facut in ultimii 10 ani

news

Procurorii anticoruptie au cerut Parlamentului documente privind activitatea si achizitiile facute de TVR in perioada 2005 – 2015.

Solicitarea procurorilor a ajuns la Biroul Permanent al Senatului. Documentul a fost discutat astazi, iar senatorii au decis sa ofere procurorilor toate documentele pe care acestia le solicita, informeaza Digi24.

DNA a cerut parlamentului copii dupa toate rapoartele care vizau activitatea TVR.

Alesii spun ca vor raspunde cererii anchetatorilor chiar in aceasta saptamana si vor transmite documentele cerute.

„S-a solicitat de catre parchet posibilitatea de a intra in posesia unor copii ale rapoartelor intocmite de comisiile de ancheta privind activitatea SRTV in perioada 2005-2015, impreuna cu documentele care au stat la baza acestor rapoarte. Daca documentul nu are caracter clasificat il inaintam in aceasta saptamana”, a spus vicepresedintele Senatului, Ioan Chelaru. Procurorii au ridicat documente si de la sediul televiziunii.

In urma cu o luna si jumatate, Oana Stanciulescu, membru al Consiliului de Administratie al TVR, a acuzat, intr-o scrisoare trimisa angajatilor televiziunii publice, modul abuziv de cheltuire a banului public de cei care conduc si au condus televiziunea, amintind de achizitionarea unor produse precum creme volum bust, sare de baie, apa de gura, lotiuni dupa plaja, pastile „somn usor” si protector hepatic, aminteste News.ro.

In replica, conducerea Televiziunii Romane a precizat ca obiectele de inventar la care se face referire au fost achizitionate inainte de anul 2010, prin contracte de sponsorizare. „Acestea nu au fost incheiate de actualul management al TVR, care nu isi poate asuma actiunile fostelor conduceri”, preciza conducerea TVR.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: