Procurorii nu s-au speriat de mitingurile anti stat-paralel ale PSD. Inca un important lider PSD a fost de DNA sub urmarire penala

news

Procurorii DNA au dispus urmarirea penala fata de primarul municipiului Constanta, Decebal Fagadau, la data faptei viceprimar, si fata de fostul edil Radu Mazare, in legatura cu autorizarea privind construirea unui imobil in zona centrala a statiunii Mamaia cu destinatie cazare si alimentatie publica.

„Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Constanta au dispus urmarirea penala fata de urmatorii suspecti:

FAGADAU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanta,
CONSTANTIN NICOLETA, la data faptei sefa a Serviciului autorizatii in constructii din cadrul Primariei Municipiului Constanta,
DINESCU FULVIA ANTONELA, la data faptei director executiv adjunct al Directiei Administratiei Publice Locale din cadrul Primariei Municipiului Constanta
toti trei pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu cu obtinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapta asimilata infractiunilor de coruptie

si fata de

TANASE LUIZA ELENA, la data faptei arhitect-sef al primariei municipiului Constanta,
MAZARE RADU STEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanta,

ambii pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu cu obtinere de foloase pentru sine sau pentru altul, infractiune asimilata infractiunilor de coruptie.

Din ordonanta intocmita de procurori au rezultat aspecte ce contureaza suspiciunea rezonabila potrivit careia:

Pe plaja din statiunea Mamaia, judetul Constanta, in zona centrala a statiunii, a fost construit, cu nerespectarea dispozitiilor legale, un imobil in regim P+5E-6E cu destinatie cazare si alimentatie publica. Imobilul a fost ridicat in baza unei autorizatii de construire emise in anul 2009 de primaria municipiului Constanta.

In acelasi an, primarul municipiului Constanta si societatea constructoare au fost actionati in judecata de o societate comerciala care detinea o constructie in imediata vecinatate a noului imobil, cerand anularea autorizatiei de construire. In motivare, societatea reclamanta sustinea, printre altele, ca autorizatia a fost emisa cu incalcarea dispozitiilor legale privitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere si servitute privind distanta dintre constructii, reclamantei fiindu-i vatamat dreptul de proprietate.

Prin decizia civila definitiva pronuntata de Curtea de Apel Constanta in anul 2012, autorizatia de construire emisa de Primaria municipiului Constanta a fost desfiintata.

Instanta a retinut ca, la emiterea autorizatiei de construire, nu s-a respectat interdictia de a construi in interiorul zonei de protectie si ca amplasarea imobilului este situata in zona benzii litorale a Marii Negre in cuprinsul careia sunt interzise orice fel de constructii definitive, astfel incalcandu-se art. 16 alin. 1 din OUG 202/2002, art. 2 lit. b si art. 3 din HG 749/2004. Instanta a mai retinut ca autorizatia de constructie a fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere si servitute privind distanta dintre constructii.

In anul 2013, ca urmare a anularii autorizatiei de constructie, societatea reclamanta a cerut in instanta, printr-o noua actiune, demolarea imobilului de lux precum si obligarea Primariei municipiului Constanta la emiterea actului administrativ de desfiintare a lucrarilor ce fusesera executate in baza autorizatiei anulate.

La data de 22.08.2013, Primaria municipiului Constanta a cerut respingerea actiunii ca nefondata, sustinand ca autorizatia de construire anulata de instanta a fost modificata printr-o alta autorizatie de construire emisa la data de 24.03.2011, autorizatie neanulata si perfect valabila.

Ulterior, in cursul aceluiasi an, Primaria municipiului Constanta a venit cu o completare prin care instiinta instanta de judecata ca a intervenit un element nou, respectiv ca a fost emisa, la data de 03.09.2013 o noua autorizatie de construire, pentru imobilul a carui demolare se cere. Prin urmare, Primaria municipiului Constanta considera ca nu mai exista temei legal pentru ca societatea reclamanta sa solicite si sa obtina demolarea constructiei edificate in regim P+5E-6E.

Aceleasi aspecte, intemeiate pe existenta unei autorizatii valabile din data de 03.09.2013, au fost alegate in aparare si de societatea constructoare a imobilului.

Autorizatia de construire din data de 03.09.2013 a fost semnata de Decebal Fagadau, la data faptei viceprimar al municipiului Constanta, in exercitarea atributiilor delegate de primar al municipiului Constanta, de Constantin Nicoleta, la data faptei sef serviciu – Serviciul autorizatii in constructii din cadrul Primariei Municipiului Constanta, in exercitarea atributiilor de imputernicit al arhitectului – sef al mun. Constanta si de Dinescu Fulvia Antonela, la data faptei director executiv adjunct al Directiei Administratiei Publice Locale din cadrul Primariei Municipiului Constanta, in exercitarea atributiilor de imputernicit al secretarului municipiului Constanta.

Eliberarea autorizatiei respective din data de 03.09.2013 nu ar fi fost posibila fara intocmirea si eliberarea certificatului de urbanism din data de 02.07.2013, semnat de Mazare Radu Stefan in calitate de primar si de suspecta Luiza Elena Tanase in calitate de arhitect sef.

In anul 2016, prin sentinta civila nr.745/2016, Tribunalul Constanta a dispus anularea autorizatiei de construire emisa la data de 03.09.2013 de Primaria Municipiului Constanta, intrucat pe terenul pentru care s-a emis autorizatia era deja construita o cladire (imobilul rezidential ce fusese construit in proportie de 95% in baza autorizatiei anulate) prin urmare autorizatia din anul 2013 a fost emisa nelegal. Decizia a fost anulata ulterior, ca urmare a faptului ca partile au ajuns la o intelegere amiabila.

Suspiciunea comiterii infractiunii de abuz in serviciu, de catre persoanele mentionate are in vedere ca, Decebal Fagadau, in exercitarea atributiilor de viceprimar al municipiului Constanta, Constantin Nicoleta si Dinescu Fulvia, au semnat autorizatia de construire din data de 03.09.2013, iar primul a si emis-o, cu incalcarea dispozitiilor legale (inclusiv art. 16 alin. 1 din OUG 202/2002 privind gospodarirea integrata a zonei costiere). Autorizatia a fost semnata si emisa in conditiile in care la data emiterii celei de-a doua autorizatii, 03.09.2013, constructia era deja edificata in proportie de 95%, cu nesocotirea drepturilor de servitute privind distanta dintre constructiile invecinate si servitute de vedere, fiind ridicata in zona benzii litorale a Marii Negre, in cuprinsul careia sunt interzise orice fel de constructii definitive. Aceste aspecte au fost constatate printr-o decizie civila irevocabila pronuntata de Curtea de Apel Constanta, in anul 2012.

Suspiciunea comiterii infractiunii de complicitate la abuz in serviciu de catre persoanele mentionate are in vedere ca, la data de 02.07.2013, Mazare Radu Stefan, in calitate de primar si Tanase Luiza Elena, in calitate de arhitect sef al primariei municipiului Constanta, au semnat, cu incalcarea prevederilor legale, certificatul de urbanism in favoarea societatii care a ridicat imobilul in regim P+5E-6E de pe plaja, fara ca in cuprinsul acestui document sa se faca vreo mentiune cu privire la tipul de imobil, constructie sau teren, ori categoria terenului pe care urmeaza sa se edifice constructia, respectiv teren ocupat, teren liber sau teren aparent liber.

In certificat s-a mentionat, in mod nereal, ca nu exista zone protejate, drepturi de servitute sau interdictii de construire, astfel cum se retinuse in mod irevocabil decizia civila a Curtii de Apel Constanta, din 2012. Certificatul de urbanism nu a fost redactat in baza cererii si a documentatiei complete depuse, in concordanta cu situatia reala din teren la data solicitarii. Certificatul de urbanism respectiv, emis cu incalcarea prevederilor legale era un inscris absolut necesar eliberarii autorizatiei de construire din anul 2013, in favoarea firmei care a construit imobilul de lux de pe plaja”, se arata intr-un comunicat al DNA.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: