PROTESTE de strada in Bucuresti si Cluj dupa votul in cazul Sova. „Continua sa isi BATA JOC de noi”

news

Votul senatorilor in cazul Dan Sova a iscat revolta pe retelele sociale. Tinerii se organizeaza si anunta ca vor iesi astazi in Piata Universitatii din Bucuresti, iar vineri in centrul Clujului.

UPDATE: Cateva sute de tineri s-au strans in Piata Universitatii din Bucuresti. Flutura steaguri tricolore si poarta mesaje impotriva super-imunitatii parlamentarilor: „Parlament penal, mars la tribunal”, „Eu nu sovaiesc”, „Nu fugi de tribunal, Parlament penal”, „Nu sovaim, vrem dreptate”, „Libertate, egalitate, imunitate”, „Pe cine apara Senatul, pe Sova sau pe Ponta?”, „Dan S-o va lua”, „Ponta nu uita, o sa mergi la DNA”.

Vezi si Sute de TINERI protesteaza in Piata Universitatii: „PSD du-te, lasa-ne” si „Ponta nu uita, o sa mergi la DNA”

„Militam pentru mentinerea imunitatii doar pentru declaratii politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori!  Ne vedem astazi la ora 18 in Piata Universitatii din Bucuresti!

Dan Sova a ramas cu imunitate! Parlamentarii continua sa isi bata joc de popor si de justitie, ignorand mesajul transmis in noiembrie de strada. E timpul sa le reamintim de ce am iesit in noiembrie! Timpul este scurt, Invitati prieteni la eveniment!”, afirma organizatorii mitingului din Bucuresti pe Facebook.

Pana acum si-au anuntat prezenta cateva sute de oameni.

Nici clujenii nu stau degeaba. Ei au programat ca protestul fata de „imunitatea parlamentara” sa aiba loc vineri, ora 18.00, in Piata Unirii.

Citeste si: Vineri, Romania iese in STRADA. Proteste in marile ORASE: „Parlamentarii isi bat joc de popor”

Senatorii au respins, miercuri, solicitarea privind retinerea si arestarea preventiva a social-democratului Dan Sova, acuzat de savarsirea a trei infractiuni de complicitate la abuz in serviciu in dosarul privind fapte de coruptie la companiile energetice Turceni si Rovinari.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: