PSD se tine cu dintii de putere. Dragnea REFUZA alegeri anticipate

actualitate

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat ca PSD nu vrea un scrutin inainte de termen si ca social-democratii ii vor face sefului statului o propunere pentru un guvern stabil, in conditiile in care actuala coalitie are inca majoritate in Parlament.

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, dupa demisia Cabinetului Ponta, ca PNL cere alegeri anticipate printr-un acord politic. La scurt timp a venit si replica lui Liviu Dragnea, care a precizat ca PSD asteapta invitatia din partea presedintelui Iohannis la consultari pentru formarea noului guvern si ca ii va inainta acestuia propunerea de premier, adaugand ca in acest moment PSD are majoritatea parlamentara si ca actuala coalitie este solida.

Dragnea afirmat ca PSD isi asuma in continuare guvernarea. „Am stabilit astazi ca dupa ce premierul va transmite la Cotroceni demisia si propunerea ca Dusa sa fie premier interimar vom astepta consultari si vom merge cu o propunere de premier care sa poata intruni majoritatea”, a spus Dragnea.

Liderul social-democratilor a refuzat sa dea nume si a spus ca propunerea trebuie sa tina cont de dinamica din societate. „Nu va pot spune niciun nume acum pentru ca vreau sa-l propun presedintelui”, a spus Dragnea, precizand ca dupa ce va primi invitatia de la Cotroceni va exista o noua runda de discutii in partid. „Ii vom face presedintelui o propunere care speram sa fie acceptata si care speram sa adune o majoritate parlamentara care sa treaca Guvernul. Nu vom face o propunere presedintelui care sa nu aiba sustinere in Parlament, ci una care sa ii dea garantie presedintelui”, a afirmat Dragnea, citat de Mediafax.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: