PSD-ul insista cu „gaura” de 10 miliarde de lei. Cum l-a pus Ghinea la punct pe Dragnea in Camera Deputatilor – Stenograme

politica

Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a cerut, luni, Curtii de Conturi sa mai verifice inca o data asa-zisa „gaura din buget“ de zece miliarde de lei lasata de guvernarea tehnocrata. Solicitarii lui Dragnea i s-a opus Cristian Ghinea, deputat USR si fost ministru in Guvernul Ciolos, intre cei doi politicieni incepand o adevarata cearta.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a solicitat extinderea verificarilro facute de Curtea de Conturi asupra rectificarilor bugetare facute de Guvernul in 2016, cerand sa fie analizate si aspecte de legalitate. Potrivit Opozitiei, presedintele PSD ar vrea sa gaseasca persoane vinovate de incalcarea legii. Solictarea lui Dragnea referitoare la asa-zisa „gaura din buget“ s-a lovit de refuzul categoric al deputatului cristian Ghinea, fost ministru in Guvernul Ciolos. Intre doi a fost un schimb dur de replici, insa pana la urma, solicitarea liderului PSD a fost aprobata.

Adevarul reda stenograma sedintei Biroului Permanent al Camerei Deputatilor de luni:

Liviu Dragnea: La primul punct avem o solicitare din partea Presedintelui Camerei Deputatilor referitoare la suplimentarea obiectivelor Curtii de Conturi prevazute de Hotararea Camerei Deputatilor nr. 5/2017 privind efectuarea unui control de catre Curtea de Conturi pentru verificarea conditiilor in care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august si noiembrie 2016 de catre Guvernul Romaniei. Scrisoarea este distribuita la dumneavoastra.
Eu apreciez oportuna inscrierea pe ordinea de zi a acestui proiect de hotarare care sa suplimenteze obiectivele initiale cu urmatoarele:
– verificarea modului in care au fost respectate prevederile legale privind derogarea de la principalii indicatori macroeconomici aprobati prin lege pentru anii 2015 si 2016;
– in ce masura Guvernul avea abilitarea legala de a uzita de derogarea stabilita prin lege a nivelului acestor indicatori;
-care este actul normativ prin care s-a stabilit posibilitatea Guvernului de a dispune de aceasta derogare de la principalii indicatori macroeconomici pentru Ordonanta nr.14 din 10 august 2016 precum si pentru Ordonanta nr. 86 din 23 noiembrie 2016;
-care sunt masurile care se impun in situatia in care nu a existat o astfel de derogare si care sunt persoanele care au dispus a se uzita de aceasta derogare, in lipsa cadrului legal care sa permita acest lucru. Daca sunt observatii. Va rog.

Cristian Ghinea
: Domnule presedinte, voi vota impotriva acestei propuneri, si mi se pare ca faceti un circ ieftin din povestea asta. A fost un raport al Comisiei de buget. Inteleg ca nu sunteti multumit de ce a iesit acolo si ca-l retrimitem la lucru cu niste intrebari care sunt puse astfel incat sa indice sau sa gaseasca niste vinovati. Nu este in regula sa transformam Parlamentul Romaniei intr-un instrument de lupta politica. Am fost ministru in guvernul respectiv si am participat la unele dintre rectificarile in cauza. Au fost rectificari facute dupa toate normele obisnuite pe care le faceau oamenii si inainte si le vor face si anul acesta, si sunt impotriva, repet, modului de lucru in care o comisie a avut un raport care nu a iesit destul de critic si acum ii repunem la munca cu niste intrebari cu subiect dat inainte.

Liviu Dragnea
: Nu. Aici este vorba de scrisoare catre Curtea de Conturi, iar in ceea ce priveste raportul comisiei, am vazut ca toata lumea a fost nemultumita. Deci, nu eu am fost nemultumit. Toata lumea a fost nemultumita.
Eu cred ca o suplimentare a obiectivelor pentru Curtea de Conturi nu poate decat sa ajute sa se limpezeasca lucrurile si sa nu mai existe aceasta suspiciune, daca, asa cum spuneti – si va cred – ca acele rectificari au fost facute strict in conformitate cu prevederile legale.

Supun la vot primul punct de la ordinea de zi. Cine este pentru? Multumesc. Voturi impotriva? Abtineri? A fost aprobat.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: