Putin a gasit justificare pentru crimele politice din Rusia: „Vreti sa traim dintr-un Maidan in altul? Vreti sa avem tentative de lovitura de stat?”

externe

Presedintele rus Vladimir Putin a pozat joi in singurul garant al stabilitatii, in fata unei opozitii marginalizate si acuzate ca vrea sa arunce Rusia in haos, in cadrul unei intalniri ofensive cu presa, relateaza AFP, potrivit News.ro.

La o saptamana dupa ce si-a anuntat oficial candidatura in alegerile prezidentiale din martie, la un al patrulea mandat care-l va tine la putere pana in 2024, liderul de la Kremlin s-a livrat unui exercitiu de care este mare amator – in fata a peste 1.600 de jurnalisti, el a raspuns timp de trei ore si 40 de minute la intrebari despre viata cotidiana, economie sau marile dosare internationale.

Pe langa intentiile sale in urmatorii sase ani, el a fost pus sa explice absenta unui concurent real in acest scrutin, asteptat pe 18 martie, in care este creditat de institutul independent Levada cu 75% din intentiile de vot.

Ea l-a intrebat despre piedicile cu care se confrunta principalul opozant Aleksei Navalnii, impiedicat sa se prezinte de condamnari in justitie, si despre asasinate ale unor personalitati critice cu puterea.

„Puterii nu-i este frica de nimeni”, i-a replicat el, agitand cazul Ucrainei, care s-a orientat catre Occident in 2014, in urma miscarii Maidan si care este in prezent devastata de un conflict cu separatisti prorusi, in est, si cu o fronda politica condusa de opozantul Mihail Saakasvili.

„Vreti sa aveti zeci de Saakasvili care fug pe locurile noastre? (…) Ca asemenea Saakasvili sa destabilizeze situatia in tara?”, a lansat el. „Vreti sa traim dintr-un Maidan in altul? Vreti sa avem tentative de lovitura de stat? (…) Sunt convins ca o majoritate a cetatenilor rusi nu o vor si nu o vor permite”.

Cum principalul sau opozant, Aleksei Navalnii, nu poate candida din cauza condamnarilor in justitie pe care le denunta ca fabricate piesa cu piesa, Vladimir Putin abordeaza scrutinul fara o concurenta reala.

El a anuntat ca se prezinta in fata alegatorilor ca „independent” si nu drept candidat al partidului apropiat Kremlinului Rusia Unita si ca el conteaza pe o „larga sustinere a cetatenilor”.

Principala sa provocare va fi sa-i convinga pe rusi sa iasa la vot in acest scrutin care pare jucat dinainte, in contextul in care doar 28% dintre alegatori se declara ”siguri” ca se vor duce la urne in martie, potrivit Institutului Levada.

Navalnii a declarat joi ca miscarea si sustinatorii sai vor milita in favoarea unui boicot al scrutinului daca nu este autorizat sa candideze.

Kremlinul „crede ca problemele electorale sunt reglate (refuzand opozitiei de a participa) si ca mai ramane doar problema participarii”, a declarat opozantul intr-o inregistrare video difuzata pe Internet.

„Noi vrem sa participam la alegeri, insa daca ei ne impiedica vom organiza o greva a votului”, a avertizat el.

Vladimir Putin a dat asigurari ca nivelul de trai din Rusia va constitui prioritatea noului sau mandat.

El a insistat ca tara a „depasit socurile”, prabusirea cursului petrolului si sanctiunile occidentale, care au aruncat Rusia in recesiune in 2015-2016 si au scazut puternic puterea de cumparare.

Insa relansarea economica isi pierde deja suflul, iar pe termen lung o noua degradare a situatiei demografice risca sa agraveze tendinta.

Izolat mai mult ca niciodata dupa Razboiul Rece de catre Occident, presedintele rus s-a aratat ofensiv in probleme de politica externa, negand inca o data orice amestec in alegerea lui Donald Trump.

„Toate astea au fost inventate de oameni care se afla in opozitie fata de Trump cu scopul de a-i delegitima munca”, a insistat el.

Rusia, care gazduiesete Campionalul Mondial de Fotbal in iunie si iulie, se afla in centrul unui scandal de dopaj institutionalizat, care a costat-o excluderea de la Jocurile Olimpice de iarna din 2018. Atletii sai vor putea sa concureze doar sub un steag neutru.

Recunoscand ca Rusia este in parte „vinovata”, Vladimir Putin a declarat ca Moscova isi va apara sportivii „in fata tribunalelor” si l-a acuzat pe avertizorul de integritate, fostul sef al laboratorului antidopaj Grigori Rodscenkov, ca lucreaza pentru „serviciile secrete americane”.

„Este evident ca acest scandal este umflat in legatura cu calendarul politic rus”, a lansat el, referindu-se destul de clar la alegerile prezidentiale.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: