Realitatea TV intoarce armele, se da cu PSD-ul. Ciolos este atacat dur, Liviu Dragnea este laudat

politica

Cozmin Gusa, actionar majoritar al Realitatea TV, lanseaza atacuri dure la adresa lui Dacian Ciolos si ii lauda excesiv pe Liviu Dragnea si Sebastian Dincu. Realitatea TV era pana acum apropiata de PNL.

„Trebuie sa recunosc, si sunt subiectiv aici, ca Liviu Dragnea a negat cam apasat aceasta posibilitate cu Vasile Dincu. Dar asta nu e treaba mea si nici a altora. Au o relatie interpersonala puternica, sunt prieteni vechi, o prietenie consolidata. Aceasta prietenie, acest parteneriat, dintre un lider de partid dur, reprezentantul baronilor multa vreme, si un intelectual de stanga, mai putin dur in aparenta, extrem de sofisticat, insa, si extrem de decis, ma refer la Vasile Dincu, a fost un fel de piatra filosofala a acestei ascensiuni, atat a lui Liviu Dragnea, cat si a PSD-ului. Aceasta complementaritate intre cei doi, materializata intr-o prietenie foarte apropiata, a fost unul din semnele importante care anuntau acest succes, care, atentie, va schimba clar felul in care este condusa Romania”, a spus Gusa, potrivit Realitatea.net.

Gusa a tinut apoi sa ii laude pe Dragnea si Dincu pentru ca ar fi dat dovada de „calm” dupa alegeri. Despre Ciolos spune ca a ocupat „desantat” scena guvernamentala.

„Vasile Dincu, din punctul meu de vedere, cu aceasta experienta de un an, pe care a dus-o la capat intr-un fel extrem de eficient, sa nu uitam ca Guvernul Ciolos a rezistat, in primul rand, datorita lui Vasile Dincu, a prieteniilor politice pe care le are si a experientei pe care a avut-o, a preferat modestia, a stat in plan secund, i-a lasat scena lui Dacian Ciolos, care a ocupat-o desantat, total nepotrivit si, dupa cum vedem, si fara succes, va avea ce sa faca Vasile Dincu in Romania. De departe este un alt actor politic major, de Champions League, daca vrem sa facem comparatii cu fotbalul, alaturi de Liviu Dragnea, care chiar se lanseaza in aceste momente, dar probabil pe alte orbite si pozitii decat cele administrative. Eu nu-mi inchipui ca Vasile Dincu sa accepte o nominalizare in guvern in afara de cea de prim-ministru, pe care nu si-a dorit-o, nu a vorbit niciodata ca si-ar dori-o.

Poate doar daca Liviu Dragnea ar fi acces in functia de prim-ministru, Vasile Dincu sa fi preferat un loc secund si sa fi continuat pozitia de viceprim-ministru. Insa, in alta varianta, cu un alt prim-ministru decat Dragnea, eu vad exclusa posibilitatea ca Vasile Dincu sa continue activitatea guvernamentala si cred ca stiu bine ce vorbesc. Dar, repet, Vasile Dincu este un alt premiant al perioadei, cu modestie, sofisticare si calm, ardelenesc de data asta. Si Dragnea a avut un altfel de calm, un calm de Teleorman, la care nu ma asteptam. Ambii au fost surprizele placute ale acestei perioade”, a conchis Cozmin Gusa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: