Roman INFILTRAT intr-un grup de IMIGRANTI sirieni: „Cu unii nu as vrea sa ma intalnesc noaptea pe strada”

news

Un fotograf din Bucuresti, Aurel Manea, a decis sa isi petreaca o parte din saptamana sa de concediu traind o experienta inedita. El s-a infiltrat intr-un grup de 1.000 de refugiati care asteptau sa treaca din Grecia spre Macedonia.

Aurel Manea a relatat intreaga experienta pe blogul sau, aurelm.com.

„Ma apropii incet de punctul de trecere si la un moment dat pe stanga, intr-o benzinarie vad grupul de peste 1000 de emigranti. Trag rapid pe dreapta, imi iau luat rucsacul si ma duc sa vad mai de aproape.

Scena imi aduce cumva aminte de o autobaza, un aeroport dintr-o zona foarte defavorizata a lumii. Mame, copii, tati, sacose, rucsaci, mult jeg si multa nerabdare. Nu ma pricep foarte bine la oameni si nu as sti sa spun daca si cati erau din Siria acolo insa per total amestecul de populatie era cam cel pe care m-as astepta sa il gasesc in orice zona defavorizata. Majoritatea pareau ok, cu cativa nu as vrea sa ma intalnesc noaptea pe strada si altii nu i-as fi vrut nicaieri in zona tarii in care traiesc. Cupluri tinere, cupluri in varsta, cu smartphone-uri si fara, unele mai negricoase, altele mai putin. Si toti asteapta sa se intample ceva, ceva ce la nici 4 minute se si intampla.

Cativa politisti de frontiera se agita, lumea se misca in jur, si un grup de vreo 100 persoane se strang in jurul unui ghid. Ghidul fluiera, striga ceva in araba si cei 100 pleaca dupa el pe un drum agricol perpendicular pe cel principal de vama. Ma uit in jur,incerc sa vad ce se intampla. Intreb un politist care imi spune ca frontiera cu Macedonia e inchisa si doar emigrantii sirieni pot trece in grupuri de cate 100. Ma uit spre grupul ce deja se indepartase, ma uit la politist si apoi o iau la fuga dupa grup. Bag aparatul foto in geanta, nu are rost sa starnesc tensiune cand deja e destula. Undeva la vreo 200m mai in fata, loc in care grupul a cotit dreapta catre granita un tip face semne catre mine si striga ceva ce nu inteleg dar contine cuvantul “crima” . Ma apropii, dand din maini ca nu inteleg. El intreaba ceva legat de Siria iar eu zic ceva de Romania si “photography”. Imi face semn sa trec.

Ajung grupul de emigranti din urma si ma amestec in multime. Ascund aparatul foto in geanta si scot telefonul pentru fotografii. In felul asta sunt la fel ca ei atunci cand pozez, pare ca pur si simplu imortalizez momentul. Faptul ca sunt prajit de soare dupa muntele de ieri precum si petele de pamant si mancare pe care le am pe haine fac sa nu para nimic iesit din comun la mine. Probabil oricum nu ar fi fost o problema mare, insa in felul asta pot sa privesc ce se intampla si sa si fie cat decat natural. Ma uit in jur si observ faptul ca de-a lungul drumului totul arata ca o scena de langa o satra. Pantofi, blugi, rucsaci, saci si pungi, sticle si cutii aruncate peste tot. Si cacat, foarte mult cacat peste tot iar caldura face mirosul sa duhneasca mai tare. Cineva termina de baut apa dntr-o sticla si o arunca pe margine. Pentru o clipa il judec si apoi imi dau seama ca nu am de ce, probabil si eu as fi facut la fel in locul lui.

La un moment dat se aude un sunet de alarma antiaeriana. In capul meu se desfasoara deja varii filme. Ma gandesc ca este alarma de frontiera, ca intreaga operatune e complet ilegala si de undeva de pe partea macedona cineva a tras un semnal de alarma. Dupa cum spuneam nu am nici cea mai vaga idee despre ce era vorba si cum urmeaza sa se desfasoare treaba.Din fericire realizez rapid ca respectiva alarma e doar un ringtone. Pentru cat eva secunde imi imaginez ce fel de viata trebuie sa fi dus inainte persoana respectiva incat sa aiba un ringtone de genul asta. Cat de la ordinea zilei sa fi fost acel sunet incat sa il poarte prin lume ca pe un memento. Ma mai uit in jur, incerc sa imi dau seama cate una alta despre respectivii oamenii din atitudine si expresii. Unii isi fac selfie-uri. Pe fetele multora se citeste o nerabdare si o fericire de parca ceea ce urmeaza este ultimul prag in calea fericirii lor absolute. Ultima suta de metri spre marea linie de sosire. Fac poze, zambesc, se saruta. Ai spune ca undeva dincolo de acea granita pe langa care momentan defilam in paralel ar sta munti de ciocolata, cazare gratis gratis si un unicorn roz alergand printre flori. Imi e mila de ei, chiar daca vor reusit sa treca nu ii asteapta asa mult de partea cealalta. Putin la nivel material si inca si mai putin emotional. Poate chiar doar ura.Si poate ca ura si frica respectiva vor crea conditiile sa devina sau sa ramana obiectul acelei frici. Poate ca asa functioneaza lucrurile, ce vezi aia ai.

Drumul urma sa aiba vreo 7km iar eu realizez ca am uitat apa si sapca in masina. Mai sunt vreo 4 iar eu deja gafai de sete. Ma intreb cui as putea sa cer niste apa si uitandu-ma in jur, gandindu-ma la propriu-mi gand zambesc pe dinauntru vazand ironia situatiei. Din fericire in curand urma sa apara niste apa la orizont si nu a mai fost cazul sa cer.

Ghidul indica sa facem dreapta. Intram pe un drum asfaltat si mergem de-a lungul lui peste un pod. In acest scurt interval trec cateva masini si pot sa vad priviri lungi atintite asupra noastra si cateva sutimi de secunda si asupra mea. Ma gandesc ce parere au despre mine, nestiind cine sunt si ce caut acolo, vazand doar un om intr-un grup de emigranti.Unii probabil mila, altii ganduri nu atat de prietenoase.

Mai mergem vreo 200m si din spate vine un taxi. Cineva sta de vorba cu taximetristul si apoi el si inca 4 din grup isi pun rucsacii in portbagaj si urca. Sincer, tot din nestiinta ma gandesc ca scena ar putea fi orice numai 5 persoane luand un taxi nu. Am filme cu spionaj si ilegalitati in cap, imaginatia o ia razna. In fine, la un momentdat coboram pe partea cealalta a drumului si jos, in umbra copacilor dintr-o padurice este un chiosc ambulant de racoritoare si kebab. In spate ruleaza un generator care alimenteaza dracia. 1 Euro o sticla de apa plata, 3 euro un red bull. Phoai – imi zic – cam scump pentru ceva aflat in calea unui convoi de refugiati. Cineva scoate niste bani . Chiar si asa toti am oprit sa ne facem plinul. Am luat o mica pauza, ne-am racorit toti si apoi am mers mai departe.

Drumul continua pe marginea padurii , catre granita, si apoi din nou in paralel printr-un lan de floarea soarelui. Trecem pe langa un tractor ce se ocupa cu ce naiba fac tractoarele pe camp. Barbatul din tractor face din mers semne ghidului sa mearga mai departe, e ok. Ma uit la ceas. Deja termometrul arata 35 de grade si nu mai e deloc fun pentru nimeni. Zambetele dispar, lumea devine treptat mai tacuta si mai trista. Exceptie fac evident copiii care incep sa planga. Ma uit la chipurile lor si incerc sa imi dau seama cum privesc ei intreaga aventura, nepatata de conceptiile adultilor despre ea. E distractiv ? Un un joc de-a mersul prin desert ? Ce le-or fi spus oare parintii inainte de a pleca la drum. Nu apuc sa ma afund prea mult in ganduri ca vad la orizont o tabara de refugiati. Abia acum incep sa imi dau seama ca treaba nu statea intocmai cum as fi banuit. Nu urma sa fie in moment in care cineva, mergand in paralel cu granita sa strige: ACUM, si apoi toata lumea sa tasneasca spre granita, care pe unde apuca. Pentru ca sincer sa fiu cam asta mi-am imaginat vazand filmuletele de pe facebook, o lupta scurta si rapida pentru libertate. Adevarul era insa mult mai mizer.

Nu pot descrie locul respectiv decat ca pe o groapa de gunoi, atat la propriu cat si la figurat. Undeva, in mijlocul unei cai ferate sta un gard uman de jandarmi pe linia ce desparte Grecia de Macedonia. De partea opusa se afla forte armate, presa si cativa oameni ce asteapta ca si familiile si lor sa ajunga de aceeasi parte ca si ei. De partea greceasca se afla vreo 1000+ de emigranti, cativa voluntari cu mancare, o sursa de apa la care te poti spala pe fata precum si cateva corturi de ajutor. Toate aflate pe o suprafata ce abia se mai putea vedea in spatele deseurilor”, a povestit fotograful.

Citeste continuarea pe blogul lui Aurel Manea.

Foto: Aurel Manea

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: