S-a umplut paharul. Gabriela Firea s-a ales cu plangere penala pentru abuz in serviciu: „Primarul trebuie sa respecte legile”

politica

Uniunea Salvati Romania anunta ca a depus, miercuri, o plangere penala la adresa primarului general Gabriela Firea, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, intrucat timp de mai multe luni „a refuzat sistematic” sa puna pe ordinea de zi a sedintelor Consiliului general al Municipiului Bucuresti proiectele consilierilor USR.

„Conform Legii 215/2001, a administratiei publice locale, primarul are printre altele si atributii in privinta intocmirii ordinii de zi a sedintelor CGMB. Consilierii USR au solicitat in mod repetat introducerea acestor proiecte pe ordinea de zi a sedintelor, i-au cerut primarului Firea si in scris sa motiveze acest refuz, insa fara rezultat. Mai mult decat atat, chiar si departamentele primariei, aflate in subordinea Gabrielei Firea, au intarziat mai mult decat cele 30 de zile prevazute de lege sa emita avizele necesare proiectelor propuse de USR. Aceste proiecte urmaresc eficientizarea activitatii spitalelor bucurestene, o imbunatatire a serviciului public de deszapezire, o rezolvare a situatiei cainilor fara pedigree din oras sau infiintarea unei comisii de imagine urbana in primarie. Unul singur dintre ele a fost introdus pe ordinea de zi dupa mai bine de trei luni de la depunere si a fost respins de votul majoritatii PSD si ALDE”, se arata in comunicatul USR Bucuresti, postat pe Facebook.

In acelasi document sunt mentionate cele sase proiecte ale consilierilor USR, precum si data la care au fost depuse:

—Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de masuri pentru imbunatatirea signalisticii si serviciilor de receptie in spitalele din subordinea Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, depus catre consilierul local Cristina Madalina Pruna, in data de 20.10.2016;

—Proiect de hotarare privind Evaluarea si imbunatatirea activitatii spitatelor din subordinea ASSMB, depus de catre consilierul Ana Maria Ciceala, in data de 14.11.2016. (respins la vot; dezbatut la mai mult de trei luni dupa depunere);

—Proiect de hotarare privind aprobarea Programului anual de sterilizare gratuita a animalelor fara pedigree, cu stapan, la nivelul Municipiului Bucuresti, depus in data de 24.11.2016, de catre consilierii locali Ana Maria Ciceala, Wring Roxana Sanda, Grigorescu Florin, Munteanu Cristian Mihai, Teodor Raluca Nicoleta, Cotofana Liviu Alin, Tugui Matei Ion, Gadiuta Alexandru Valeriu, Stroe Bogdan Cristian;

—Proiect de hotarare privind infiintarea Comisiei de Imagine Urbana pe langa Directia de Urbanism a Primariei Municipiului Bucuresti, depus in data de 21.12.2016, de catre Wring Roxana Sanda, Ciceala Ana Maria, Teodor Raluca;

—Proiect de hotarare privind interzicerea activitatilor si spectacolelor care folosesc dresuri de animale in divertisment (circuri ambulante sau expozitii) in Municipiul Bucuresti, depus in luna februarie 2017, de catre consilierul Raluca Teodor;

—Proiect de hotarare privind modificarea Anexei nr 1—Norme de salubrizare ale Municipiului Bucuresti la HCGMB nr 120/2010, depus in data de 28.11.2016, de catre consilierul Wring Roxana Sanda.

„In timp ce aceste proiecte zac pe undeva prin sertarele primariei, ignorate, primarul general Gabriela Firea face experimente nereusite pe nervii si banii cetatenilor, luand masuri heirupiste in diverse domenii, pentru ca apoi sa renunte la ele in fata valului de nemultumire populara. Concomitent, cheltuieste sute de mii de euro pentru spectacole si pavoazari de ocazie ale orasului, cu elemente de o estetica indoielnica. Indiferent din ce partid ar face parte, primarul trebuie sa respecte legile si sa lucreze in interesul orasului, colaborand si adoptand proiecte benefice indiferent de ce partid ar fi propuse”, a mai precizat USR.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: