Se pun la cale proteste cu ocazia vizitei presedintelui Frantei in Romania. Centrul Bucurestiului ar putea fi ocupat

news

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania a solicitat Primariei Capitalei aprobarea pentru organizarea unui protest cu ocazia vizitei oficiale pe care presedintele Frantei, Emmanuel Macron, o va efectua in Romania pe 24 august, motivul fiind nemultumirea legata de legea protectionista prin care Franta impune plata salariului minim francez si masuri administrative impovaratoare transportatorilor romani si estici, informeaza UNTRR printr-un comunicat de presa.

„Protestam deoarece Franta doreste blocarea pietei unice si libere de transport rutier din Uniunea Europeana prin promovarea unei politici neoprotectioniste. Presedintele francez Emmanuel Macron este initiatorul ‘loi Macron’, legea protectionista prin care Franta impune plata salariului minim francez si masuri administrative impovaratoare transportatorilor romani si estici, in scopul eliminarii acestora de pe piata franceza si europeana de transport international. Speram ca Primaria Capitalei sa accepte cererea noastra de protest, iar autoritatile romane sa apere interesul Romaniei si al industriei romanesti de transport rutier”, a declarat Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.

UNTRR considera ca prin aplicarea de catre Franta a unui salariu minim in transporturi se incalca suveranitatea unui stat membru Uniunii Europene fata de alt stat membru si solicita autoritatilor romane sa intervina pentru suspendarea aplicarii Legii Macron firmelor de transport rutier din Romania si subliniaza ca Franta poate stabili salariul minim pentru angajatii firmelor franceze.

„Totodata, masura de a interzice efectuarea odihnei saptamanale normale in cabina vehiculului pe teritoriul Frantei este evident indreptata impotriva transportatorilor straini, pentru ca in mod normal soferii francezi isi vor efectua aceasta perioada de odihna acasa. Subliniem insa faptul ca transportul rutier, prin natura sa, este o activitate cu un caracter mobil si transnational. In acest context, Franta solicitat soferilor sa doarma la hotel desi nu dispune de suficiente facilitati de parcare care sa ofere in acelasi timp si cazare si care sa fie sigure pentru soferii straini si marfa transportata. Reamintim numeroasele atacuri impotriva camioanelor romane, poloneze si din estul UE suferite de transportatorii nostri in ultimii ani in parcarile din Franta”, se mentioneaza in comunicat.

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 14.000 membri — operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: