Seara, ca hotii. Demiterea chestorului Despescu a fost publicata in Monitorul Oficial

actualitate

Decizia premierului interimar, Mihai Fifor, privind eliberarea chestorului sef de politie Bogdan Despescu din functia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Politiei Romane a fost publicata, miercuri, in Monitorul Oficial, informeaza Agerpres.

Totodata, in Monitorul Oficial a fost publicata si decizia prim-ministrului interimar privind imputernicirea ca sef al IGPR a chestorului de politie Catalin Ionita pentru o perioada de sase luni. Ionita era seful Directiei Generale Anticoruptie din cadrul MAI.

Schimbarea din functie a lui Despescu a fost facuta la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, ca urmare a situatiei generate de cazul politistului Eugen Stan, acuzat de pedofilie si agresiuni sexuale, dosar preluat de Parchetul General.

Carmen Dan a cerut demiterea sa la scurt timp de la prinderea politistului, insa premierul de atunci, Mihai Tudose, a cerut un raport de la Bogdan Despescu cu masurile intreprinse in cazul politistului respectiv.

Schimbarea sefului Politiei Romane a venit in interimatul la conducerea Guvernului asigurat de Mihai Fifor, dupa ce Mihai Tudose si-a dat demisia.

Miercuri, in ziua demiterii sale, Bogdan Despescu a transmis un mesaj public colegilor din IGPR, in care le multumeste pentru sprijinul acordat pe perioada mandatului si tine sa sublinieze ca a dispus in cazul politistului Eugen Stan luarea tuturor masurilor pentru identificarea si prinderea sa, precum si pentru tragerea la raspundere a celor care nu si-au indeplinit atributiile.

Seful Politiei Capitalei, Mihai Marius Voicu, si adjunctul sau, Nicu Dragos Orlando, au solicitat pe 12 ianuarie incetarea imputernicirii in functiile detinute, in urma scandalului ce il vizeaza pe politistul Eugen Stan.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: