Seful serviciilor secrete saudite spune ca s-a stricat prietenia cu SUA: „Nu putem miza pe o revenire la zilele bune de altadata”

externe

‘Zilele bune de altadata’ ale aliantei istorice dintre SUA si Arabia Saudita s-au terminat, iar relatia lor trebuie ‘recalibrata’, a declarat miercuri un fost sef al serviciilor saudite de informatii, printul Turki Al-Faycal, in plina vizita sensibila la Ryad a presedintelui american Barack Obama, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Obama a inceput miercuri ceea ce ar urma sa fie ultima sa vizita in aceasta puternica monarhie sunnita din Golf, care nu a fost incantata de deschiderea aratata de SUA fata de Iranul siit.

„Nu putem miza pe o revenire la zilele bune de altadata”, a afirmat pentru CNN International printul Turki Al-Faycal, membru al familiei regale saudite si fost ambasador al tarii sale la Washington.

„Pana unde putem merge cu dependenta noastra fata de America? Pana la ce nivel putem miza pe tenacitatea liderilor americani? Care sunt beneficiile reciproce care ne aduc impreuna? Sunt lucruri care trebuie recalibrate”, a criticat influentul fost sef al serviciilor de informatii saudite.

Subliniind ca „declaratiile si conduita presedintelui Obama au trezit (Ryadul) in privinta schimbarii din America”, el a mai spus ca alianta dintre cele doua puteri nu va mai fi niciodata ca inainte, chiar si dupa alegerea succesorului lui Barack Obama.

„Nu cred ca trebuie sa ne asteptam de la noul presedinte al Americii la o revenire, cum am spus, la zilele de altadata, din moment ce lucrurile sunt diferite”, a insistat Turki Al-Faycal.

Deciziile administratiei americane democrate — de la refuzul din 2013 de a interveni in Siria impotriva regimului lui Bashar al-Assad la acordul in dosarul nuclear cu Iranul din 2015 — au deranjat monarhiile sunnite, al caror lider este Arabia Saudita.

Intr-un articol publicat la mijlocul lunii martie in revista The Atlantic, Obama a facut apel la ‘prietenii’ sau sauditi sa gaseasca un mijloc de a-si impartasi vecinatatea cu rivalii lor de la Teheran. Formularea nu a fost bine primita la Ryad.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: