Si Dragnea a semnat un protocol cu SRI pe cand era ministru al Dezvoltarii. Un deputat solicita desecretizarea acestui document

politica

Deputatul USR Lucian Viziteu sustine ca exista un protocol cu SRI semnat chiar de Liviu Dragnea in timpul mandatului sau de ministru al Dezvoltarii Regionale, acesta fiind singurul astfel de protocol pentru care nu s-a cerut desecretizarea.

„Salut decizia anumitor institutii de a desecretiza protocoalele semnate de Serviciul Roman de Informatii cu structuri si institutii din statul roman. Astfel de documente sunt de interes public si este obligatoriu ca cetatenii romani sa cunoasca arhitectura institutionala a statului roman.

In acelasi timp, solicit Serviciului Roman de Informatii si Ministerului Dezvoltarii Regionale sa faca public si protocolul semnat intre aceste doua institutii, pe care se afla chiar semnatura domnului Dragnea”, declara deputatul USR Lucian Daniel Stanciu Viziteu, membru in comisia de control a SRI, conform unui comunicat de presa.

Acesta reaminteste ca art. 14 din Legea SRI prevede ca serviciul colaboreaza cu diverse alte institutii, printre care si o serie de ministere, dar nu mentioneaza si Ministerul Dezvoltarii.

„Conform acestor prevederi legale, SRI era obligat sa colaboreze institutional in primul rand cu institutiile mentionate expres, printre care se afla Ministerul Justitiei si Ministerul Public. Nicaieri nu avem insa stipulata expres necesitatea SRI de a semna un protocol secret cu Ministerul Dezvoltarii Regionale.

De aceea, solicit acestor institutii sa faca public acest document, pentru a vedea daca domnul Dragnea a incalcat sau nu legea in momentul in care a semnat acest protocol. In acelasi timp, solicit institutiilor media care au aratat un interes major fata de subiectul protocoalelor sa arate acelasi interes si fata de protocolul secret semnat de Liviu Dragnea”, afirma deputatul USR.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: