„Spalare in masa a unor deputati si senatori”. PSD a facut-o iar lata, Comisia Europeana va reactiona: „Incalca MCV-ul”

politica

Liberalul Catalin Predoiu sustine ca deputatii din Comisia juridica au adoptat o modificare legislativa care inlatura orice posibilitate a Agentiei Nationale pentru Integritate de a pune in discutie incompatibilitati, interdictii ale parlamentarilor in perioada 2007 – 2013, prevederile aprobate incalcand obligatiile pe care Romania si le-a asumat prin Mecanismul de Cooperare si Verificare.

„Comisia juridica a modificat doua legi, una privind integritatea in functiile publice si cealalta privind Agentia Nationala pentru Integritate, adaugand un alineat prin care o serie de rapoarte ale ANI care vizau deputati si senatori in ceea ce priveste interdictii si incompatibilitatile in perioada 2007 — 2013 au fost declarate nule de drept. Mai pe romaneste spus e un articol care inlatura orice posibilitate a ANI de a pune in discutie incompatibilitati, interdictii in perioada 2007 — 2013 privind unii deputati si senatori. Lasand la o parte faptul ca aceasta lege incalca principiul egalitatii in fata legii, pentru ca se refera doar la o categorie de demnitari publici, nu are in vedere si primarii, de exemplu, aceasta modificare facuta astazi de catre PSD — ALDE incalca flagrant obligatiile pe care ni le-am asumat prin Mecanismul de Cooperare si Verificare”, a spus deputatul PNL, la Palatul Parlamentului.

Predoiu a sustinut ca aceasta este „inca o dovada” ca PSD si ALDE „nu pricep ce inseamna acest mecanism, ce obligatii ne incumba, cat de mult a ajutat el Romania sa isi ocupe un loc in cadrul Uniunii Europene”.

„Acum cateva minute, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a adoptat o modificare a Legii privind integritatea in functii publice si a Legii privind Agentia Nationala de Integritate prin care a declarat ‘incetate de drept’ unele interdictii aplicate deputatilor si senatorilor in perioada 2007-2013. Aceasta decizie desfiinteaza, in fapt, mai multe rapoarte ale Agentiei Nationale de Integritate.

Practic, s-a adoptat un articol apt de ‘spalarea in masa’ a unor deputati si senatori pentru care ANI a facut rapoarte. Intr-o astfel de situatie se afla si unii parlamentari actuali, cum ar fi Steluta Cataniciu (ALDE). Textul incalca flagrant MCV si interesele Romaniei”, a afirmat anterior Predoiu pe pagina sa de Facebook.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a aprobat luni propunerea legislativa pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii 144/2007 privind infiintarea si functionarea ANI precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, initiator fiind deputatul social-democrat Florin Iordache.

Deputatii au votat un articol conform caruia interdictiile aplicate deputatilor si senatorilor in temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare intocmite de ANI si care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese in perioada 2007 — 2013, pana la intrarea in vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea si completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, inceteaza de drept.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: