Strategul lui Trump ameninta furios China: „Suntem in razboi. Vom incerca sa ne impunem in fata acestor oameni. Am ajuns la concluzia ca ne strivesc!”

externe

casa alba, sua

Statele Unite se afla intr-un razboi economic cu China, a declarat joi Steve Bannon, strategul-sef al presedintelui Donald Trump, care a avertizat ca Washingtonul va sanctiona China pentru practicile comerciale neloiale, relateaza site-ul agentiei Reuters.

„Suntem intr-un razboi economic cu China. Nu au nicio retinere sa spuna ce practici au, este in firea lor. Unul dintre aceste state va avea hegemonia in 25 sau 30 de ani … si o sa fie ei daca vom continua pe acest drum. Daca vom continua sa pierdem aceasta lupta, suntem la cinci sau cel mult zece ani de atingerea unui punct de inflexiune din care nu ne vom putea reveni niciodata”, a declarat Bannon.

Strategul sef al presedintelui american a precizat ca SUA vor folosi articolul 301 din Legea Comertului din 1974 impotriva coercitiei chineze asupra transferurilor de tehnologie de la societati americane care desfasoara activitati in China si vor continua sa depuna plangeri impotriva politicii de dumping a Beijingului privind exporturile de otel si aluminiu.

„Vom incerca sa ne impunem in fata acestor oameni. Am ajuns la concluzia ca au pornit un razboi economic si ca ne strivesc”, a mai spus Bannon.

Steve Bannon considera ca nu exista niciun motiv de a avea o abordare temperata in raport cu China pentru a obtine sprijinul Beijingului in privinta situatiei din Coreea de Nord, intrucat apreciaza ca regimul chinez vrea sa-si mentina influenta la Phenian.

Strategul-sef al Casei Albe a mai spus ca SUA ar putea lua in considerare o intelegere in care China obliga Coreea de Nord sa-si inghete activitatile nucleare si sa fie desfasurate inspectii periodice, apoi Statele Unite si-ar retrage trupele din Peninsula Coreeana, dar ca o asemenea intelegere pare indepartata.

In contrast cu amenintarea lui Donald Trump de „foc si furie” impotriva Coreei de Nord, Steve Bannon considera ca nu exista o solutie militara, intrucat interventia s-ar solda cu moartea a milioane de sud-coreeni.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: