Tariceanu anunta ca merge la Bruxelles sa se planga de DNA. Ce ii va spune presedintelui Comisiei Europene

politica

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, anunta ca va merge la Bruxelles sa-l informeze pe seful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre „derapajele si excesele unor autoritati”, in frunte cu DNA. Tariceanu este inculpat penal pentru marturie mincinoasa.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, trebuie informat in legatura cu problema grava a derapajelor unor autoritati din tara noastra care a culminat cu ancheta DNA care a vizat Guvernul Grindeanu in cazul OUG 13, a declarat joi seara, la Antena 3, seful Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

„Doresc sa-l informez pe presedintele Comisiei Europene ca aceasta problema a coruptiei, care este practic una obsesiva in randul unora dintre politicienii romani care ne reprezinta in strainatate, a facut sa fie complet ocultata o alta problema grava, si anume derapajele si excesele unor autoritati din Romania care au incalcat grav drepturile si libertatile cetatenilor si acest lucru nu este deloc analizat in raportul CE in cazul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).

Cred ca este de obligatia mea sa-i aduc la cunostinta aceste probleme, bineinteles ceea ce s-a intamplat cu actiunea DNA in cazul anchetarii Guvernului este numai punctul final al unui lung sir de abuzuri care s-au petrecut in Romania si de care este bine ca inalti oficiali ai Comisiei Europene sa fie informati”, a precizat Tariceanu, citat de Agerpres.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: