Tariceanu, foarte nervos ca DNA isi permite sa ancheteze redactarea OUG 13: „Nu s-a pomenit nicaieri, in nicio tara din Europa”

news

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, considera ca actiunea DNA de a ancheta modul in care au fost elaborate de Executiv reprezinta „o imixtiune nepermisa a Ministerului Public in activitatea Guvernului”.

„Sunt extrem de preocupat de actiunea DNA de a ancheta modul in care au fost elaborate actele legislative la nivelul Guvernului. Acest lucru inseamna o imixtiune nepermisa a Ministerului Public in activitatea Guvernului. Guvernul, dupa cum stiti, este putere separata in stat si rolul de control al Guvernului este exercitat de Parlament. Prin urmare, ceea ce se intampla astazi este o dubla anomalie. Anchetarea deciziilor politice ale Guvernului nu s-a pomenit nicaieri, in nicio tara din Europa si nici in Romania, de 27 de ani, ca Parchetul sa interfereze in modul in care Guvernul elaboreaza actele legislative”, a afirmat marti Tariceanu la Senat, citat de Agerpres.

El a subliniat ca raspunderea pentru aceste acte este una politica.

„Tin sa subliniez ca raspunderea pentru aceste acte este una politica si Guvernul trebuie sa dea socoteala pana la urma in fata electoratului. Aceasta este singura cenzura pe care Guvernul o are sau in fata Parlamentului, care poate sa aprobe sau sa respinga (…) proiectele de lege sau ordonante de urgenta si nu are ce sa interfereze in aceasta chestiune Parchetul. In al doilea rand, submineaza autoritatea Parlamentului. Pe langa anomalia de interventie a Parchetului in aceasta chestiune, este o subminare indirecta a autoritatii Parlamentului, care are acest rol de cenzura a actelor Guvernului de care am vorbit mai inainte. Si cred ca aceste lucruri vor trebui si ele rezolvate la un moment dat, pentru ca altfel evident iesim din ceea ce se numeste democratie parlamentara si intram in zona de republica a procurorilor”, a adaugat Tariceanu.

Directia Nationala Anticoruptie a informat pe 2 februarie ca s-a inregistrat o sesizare depusa de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte in legatura cu modalitatea de adoptare a unor acte normative, iar in prezent se efectueaza acte procedurale.

Purtatorul de cuvant al Ministerul Justitiei, Cristina Lita, a precizat pentru Agerpres la aceeasi data ca va transmite in cursul zilei (2 februarie) documentele solicitate de DNA privind elaborarea si emiterea OUG de modificare a Codurilor penale si proiectul de lege pentru gratierea unor pedepse.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: