Tariceanu isi agraveaza situatia, ALDE Europa este nevoita sa-i contrazica minciunile. Seful ALDE este pe faras

politica

Purtatorul de cuvant al ALDE european, Didrik de Schaetzen, il contrazice pe Calin Popescu Tariceanu, care a sustinut vineri ca este falsa informatia potrivit careia ALDE Europa va dezbate excluderea din grup a ALDE Romania.

”Calitatea de membru a ALDE RO va fi dezbatuta in cadrul Consiliului Partidului ALDE european la reuniunea care va avea loc pe 9 noiembrie 2018 la Madrid”, a declarat de Schaetzen pentru G4Media.ro.

Vineri, Tariceanu l-a acuzat de minciuna pe Cristian Ghinea (USR), care a anuntat ca formatiunea lui Tariceanu ar urma sa fie exclusa din ALDE Europa.

„Domnul acesta are un discurs pe care eu nici nu vreau sa il calific, mi se pare de o calitate extrem de proasta, mi se pare ca a fost si ceva ministru la un moment dat, nu stiu cum a ajuns, dar, in fine. Partidul la care faceti referire se numeste Ciudadanos, adica Cetatenii, este un partid in Spania care nu are nicio solicitare in acest sens, deci informatia este falsa. Am vazut aceasta declaratie preluata in presa si ceea ce va pot spune este ca in bancul cu Ivan Ivanovici. Stiti ca lui Ivan Ivanovici i se spune ca i s-a dat o masina Volga si, dupa aceea, remarca a fost asa: ca nu i s-a dat, ci i s-a luat, si nu era Volga, caci era bicicleta”, a spus Tariceanu, citat de Agerpres.

Presedintele ALDE a adaugat ca, in urma unei intalniri avute in primavara cu o delegatie a ALDE Europa, acestia din urma ar fi stabilit ca USR nu va intra in formatiunea europeana, in schimb partidul sau va ramane membru.

„Domnul Ghinea a spus ca au pus conditia ca sa intre in ALDE si ca aceasta conditie se refera la prezenta noastra, ca ei nu vor veni in ALDE daca suntem noi prezenti. Primul lucru pe care vreau sa vi-l spun este ca in luna aprilie a acestui an a venit in Romania o delegatie ALDE, cu care ne-am intalnit, am avut lungi discutii, si aceasta delegatie a avut si o intalnire cu USR, care isi dorea sa adere la ALDE. Delegatia de care v-am vorbit, la intoarcerea la Bruxelles, a facut un raport si raportul a fost ca, in urma discutiilor care au avut loc in Romania, ALDE Romania ramane membru si USR nu intra”, a declarat Tariceanu.

Calin Popescu Tariceanu a calificat USR drept un partid de factura neo-marxista, fara o afiliere ideologica clara, care pana acum nu ar fi fost primit de niciun grup parlamentar european.

„USR, vazand ca are portile inchise la ALDE Europa, a inceput sa bata la alte porti, adica ei nu au o problema de afiliere ideologica – mergem la ALDE pentru ca am fi liberali -, pentru ca ei nu sunt liberali, ei sunt un partid de factura neo-marxista, care desconsidera profund democratia, principiile si regulile democratice. Actiunea politica, pentru ei, se duce pe strada, in piete, pe holurile Parlamentului, ne tavalim, facem circ. Modelul acesta spre anarhie este tipic acestor partide de factura neo-marxista si, neavand o afiliere ideologica, s-au dus si pe la alte grupuri, sa bata la usa, si, pana in prezent, n-am auzit sa ii fi primit cineva sau sa le fi dat vreun semn ca sunt bineveniti”, a afirmat Tariceanu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: