Tariceanu, pe culmile penibilului. Sustine ca tinerii romani distrug democratia: „Si-au ales ca model binomul Coldea-Codruta”

politica

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a afirmat marti ca exista „o criza de modele” si chiar „de cultura civica” in randul multor tineri, mentionand ca acestora trebuie sa le fie redeschis „apetitul pentru valori ca libertatea, initiativa personala sau competitia”.

„Tinerii de astazi beneficiaza de oportunitati deosebite. Spre deosebire de generatiile trecute, care traiau intr-o lume plina de restrictii si ingradiri, generatia de azi isi poate valorifica din plin atuurile personale de inteligenta si educatie. Din pacate, nu pot sa nu observ o criza de modele si, as spune, de cultura civica, in randul multor tineri. In Statele Unite sau in Uniunea Europeana, in tari ca Spania, tinerii au iesit in strada pentru mai multa libertate. La noi, multi tineri, nu toti, si-au ales ca model binomul Coldea-Codruta. Este o alegere care vine dintr-o dezamagire pe care o inteleg si cred ca este si datoria noastra de a ii face sa creada in valori pozitive si nu in modelele de tip autoritar, care duc la ingradirea drepturilor si libertatilor individuale si la distrugerea democratiei”, a scris Tariceanu, marti, pe Facebook.

El a adaugat ca tinerii trebuie convinsi ca pot reusi in societate si ca trebuie sa sustina libertatea si ”nu inchizitia moderna”.

„Cred ca putem sa le redeschidem apetitul tinerilor pentru valori ca libertatea, initiativa personala sau competitia. Este rolul nostru sa ii convingem ca pot sa reuseasca in Romania de astazi: ca pot sa isi gaseasca un loc de munca bine platit, ca pot sa isi deschida o afacere, ca trebuie sa sustina libertatea si nu inchizitia moderna. Sunt convins ca vom reusi si astazi, de ziua lor, le doresc tuturor tinerilor mult succes pentru indeplinirea proiectelor!”, a conchis Tariceanu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: