Tariceanu si Dragnea incearca sa repare ce au stricat in urma cu cativa ani. Ce „anomalii” au descoperit in privinta pensiilor speciale

news

Legea introduce in prezent „o distorsiune majora” in sistemul de pensii si „o anomalie”, a afirmat, luni, presedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, la finalul sedintei coalitiei de guvernare PSD-ALDE, precizand ca trebuie facuta „o corectie” in ceea de priveste sistemul pensiilor speciale.

„Un alt subiect de interes in discutia noastra a fost legea pensiilor speciale, proiectul, mai bine-zis. (…) Prim-ministrul impreuna cu ministrul Muncii si ceilalti membri din Guvern au prezentat cateva chestiuni de principiu. Si cea mai importanta se refera la urmatorul lucru: astazi, legea, asa cum functioneaza, introduce o distorsiune majora in sistemul de pensii si o anomalie. Adica, pensiile speciale ajung sa fie mai mari decat salariul net pe care il are angajatul respectiv. Nu exista nicaieri, din ce stim noi, un astfel de sistem in functiune care sa fie sustenabil. Prin urmare, trebuie facuta o corectie”, a declarat Tariceanu, citat de Agerpres.

El a adaugat ca principiul prezentat de premier este acela ca „pensia sa nu poata, sub nicio forma, sa depaseasca salariul”.

„Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu se micsoreaza nicio pensie din cele care sunt in momentul de fata, dar aceasta rezolvare a problemei este urgenta, pentru ca, altfel, impactul pe buget, pe bugetul de asigurari sociale pe anul viitor va fi unul care, sigur, nu va mai putea fi sustinut si nu e normal sa continuam cu aceasta anomalie care, in prezent, din pacate, functioneaza. Ma refer la faptul ca sunt pensii mai mari decat salariile pe care le obtin cei care intra in pensionare”, a adaugat Tariceanu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: