Temeri majore in Occident. Vladimir Putin a ajuns sa controleze unul dintre serviciile secrete din vestul Europei

externe

vladimir putin

Serviciile secrete aliate s-ar fi distantat de Viena de teama ca informatii sensibile ar putea sa fie impartasite cu omul forte al Rusiei, Vladimir Putin, cu care extrema dreapta, la putere in Austria, isi cultiva apropierea, denunta opozitia si presa austriece, potrivit AFP, citata de Agerpres.

Imaginea cu reverenta adanca facuta in fata presedintelui rus de sefa diplomatiei austriece Karin Kneissl, dupa ce a dansat cu acesta la nunta sa de sambata, a facut inconjurul lumii si nu a fost de natura sa diminueze aceste preocupari, ci dimpotriva.

Odata cu intrarea in guvernul premierului conservator Sebastian Kurz la sfarsitul anului 2017, partidul de extrema dreapta FPO a preluat conducerea catorva ministere-cheie. In afara de Externe, acesta controleaza Apararea si in special Ministerul de Interne, un minister strategic care ii scapase inainte.

Din februarie, sediul vienez al Biroului pentru protectia Constitutiei si combaterea terorismului (BVT), responsabil cu securitatea interna si contraspionajul, a facut obiectul unor perchezitii extrem de controversate in cursul carora documente sensibile au fost confiscate.

Numeroase servicii occidentale au limitat de atunci schimburile de informatii cu Austria din cauza temerii ca vor fi impartasite cu Moscova, potrivit unei anchete a Washington Post, publicata saptamana trecuta si confirmata joi de ziarul austriac Die Presse.

‘Exista temerea ca aceste elemente s-ar putea regasi a doua zi pe biroul lui Vladimir Putin’, afirma o sursa din cadrul BVT, citata de cotidianul austriac.

O temere oficial spulberata de guvernul austriac, dar alimentata in special de legaturile privilegiate dintre Putin si FPO, care a incheiat in 2016 un acord de parteneriat cu partidul sau, Rusia Unita.

O tara neutra situata in inima Europei Centrale si gazduind numeroase organizatii internationale, intre care ONU, OPEC si OSCE, Austria este traditional locul unei intense activitati a serviciilor de informatii si a jucat un rol primordial de interfata intre Est si Vest in perioada Razboiului Rece.

In martie, Viena facea nota separata in raport cu partenerii sai din UE, refuzand sa expulzeze diplomati rusi in plin scandal legat de cazul Skripal, pe motiv ca doreste ‘sa mentina deschise canalele de comunicare cu Rusia’.

Serghei Skripal, un fost agent dublu rus, fusese otravit impreuna cu fiica sa Iulia in luna martie in Marea Britanie. Londra a atribuit Moscovei responsabilitatea in acest caz, desi Rusia neaga orice implicare. Cazul Skripal a provocat o grava criza diplomatica intre Occident si Kremlin si a condus la expulzari de diplomati de ambele parti.

Preocuparile legate de problema serviciilor secrete au atins punctul in care opozitia austriaca a cerut miercuri convocarea Consiliului National de Securitate in doua saptamani.

‘Serviciile austriece nu mai sunt considerate un partener de incredere’, a afirmat deputatul social-democrat Jan Krainer, membru al Comisiei parlamentare de ancheta parlamentara asupra BVT. ‘Guvernul, cu actiunile sale in cadrul Biroului, compromite securitatea austriecilor’, spune el.

Fostul sef al serviciului de informatii german BND, August Hanning, a evocat ceva mai multe probleme miercuri, declarand pentru popularul cotidian german Bild ca ‘un serviciu care nu protejeaza informatiile si sursele aliatilor sai trebuie privit cu prudenta’.

‘Secretul trebuie sa fie garantat. Dar aceasta este incredibil de dificil cu incidente ca in Austria’, a adaugat el, recunoscand totusi intr-o interventie miercuri seara la un post de televiziune austriac ca nu dispune de nicio informatie concreta cu privire la BVT.

Cooperarea cu serviciile partenere ‘continua sa functioneze bine in domenii-cheie, inclusiv in lupta impotriva terorismului’, a dat asigurari seful BVT, Peter Gridling.

Premierul Kurz a incercat sa risipeasca criticile si ingrijorarile, apreciind ca ‘acestea reflecta dorinta celor care le formuleaza’.

Intrebat de cotidianul Kurier, fostul coordonator al serviciilor secrete germane Bernd Schmidbauer a afirmat ca ‘niciun serviciu din lume nu isi poate permite sa nu trimita informatii BVT despre un atac terorist planificat in Austria’.

Privitor la dosare implicand direct interese rusesti, intrebarea ramane deschisa, considera presa austriaca.

Presedintele rus Vladimir Putin este in mod regulat acuzat ca incearca sa divizeze cele 28 de tari membre ale UE, in special cultivand legaturi cu partidele populiste din mai multe tari europene, noteaza AFP.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: