Trump se pregateste sa deschida un nou front. Iranul, luat la tinta de administratia de la Washington

externe

Presedintele SUA, Donald Trump, a dat ordin sa fie facuta o evaluare interinstitutionala pentru a se sti daca ridicarea sanctiunilor impotriva Iranului in cadrul acordului nuclear din 2015 a fost sau nu in interesul securitatii nationale a SUA, a anuntat marti secretarul de stat american Rex Tillerson, citat de Reuters.

Secretarul de stat al SUA a transmis intr-un comunicat ca Iranul s-a conformat angajamentelor luate in cadrul acordului incheiat cu marile puteri privind limitarea programului sau nuclear, dar exista ingrijorari cu privire la rolul sau de stat finantator al terorismului.

Tillerson a spus ca l-a notificat pe presedintele Camerei Reprezentantilor, republicanul Paul Ryan, in legatura cu decizia respectiva.

„Presedintele Donald J. Trump a cerut Consiliului National de Securitate sa efectueze o evaluare interinstitutionala a Planului comun de actiune cuprinzator (The Joint Comprehensive Plan of Action /JCPOA/) pentru a se evalua daca suspendarea sanctiunilor legate de Iran in conformitate cu JCPOA este vitala intereselor de securitate nationala a Statelor Unite”, a indicat seful Departamentului de Stat.

Iranul „ramane unul dintre statele principale care sponsorizeaza terorismul prin multe platforme si metode”, a spus Rex Tillerson, potrivit Agerpres.

Un acord incheiat in 2015 intre Teheran si marile puteri restrictioneaza programul nuclear iranian in schimbul ridicarii mai multor sanctiuni economice internationale impotriva Republicii Islamice.

Donald Trump a numit acest acord incheiat de administratia presedintelui Barack Obama drept „cea mai proasta afacere negociata vreodata”, aminteste Reuters.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , ,

Comentarii: