Tudorel Toader il ataca iritat pe procurorul-general, Augustin Lazar, dupa ce acesta si-a manifestat ingrijorarea fata de valurile de puscariasi care scapa in libertate

news

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a precizat vineri, cu privire la legea recursului compensatoriu, ca studiul de impact se efectueaza in procedura de elaborare si adoptare a actului normativ, adaugand ca procurorul general Augustin Lazar, care ”astazi vorbeste despre lipsa unui astfel de studiu”, a facut parte din componenta plenului CSM care a avizat favorabil acel proiect.

„Reamintim faptul ca studiul de impact se face in procedura de elaborare si adoptare a legii! Din momentul intrarii in vigoare prevederile legii se pun in aplicare!”, arata Tudorel Toader intr-un mesaj postat pe Facebook.

Ministrul Justitiei a tinut sa reaminteasca si faptul ca actualul procuror general al PICCJ facea parte din componenta plenului CSM, emitent al respectivului aviz favorabil, desi acum acesta vorbeste despre lipsa studiului de impact.

„Reamintim si faptul ca prin Hotararea nr. 1.533 din 29 noiembrie 2016, plenul CSM a avizat favorabil proiectul de lege (privind recursul compensatoriu — n.r.), considerand ca, ‘in principiu, masura compensatorie propusa nu ar trebui sa devina incidenta doar pentru calculul pedepsei ce poate fi considerata executata in vederea acordarii liberarii conditionate. In opinia plenului, compensatia pentru persoanele care executa pedepse privative de libertate in conditii de supraaglomerare severa devine efectiva doar daca masura propusa de proiectul de act normativ vizeaza considerarea ca executate efectiv a celor 3 zile din pedeapsa aplicata, pentru fiecare perioada de 30 de zile executate in spatiul necorespunzator'”, a scris Toader.

Procurorul general Augustin Lazar a declarat, joi, referindu-se la efectele legii recursului compensatoriu, ca se confirma inca o data nevoia studiilor de impact pentru fiecare modificare legislativa.

Procurorul general a fost intrebat, la sediul CSM, daca exista temeri privind cresterea criminalitatii odata cu intrarea in vigoare a legii recursului compensatoriu.

„Ministerul Public a avertizat de la inceputul anului ca toate modificarile legislative trebuie facute pe baza unui studiu de impact. Ei bine, se confirma inca o data nevoia unui studiu de impact pentru fiecare modificare legislativa. Am vrea sa stim si noi ce studii s-au facut pentru a putea comenta rezultatele”, a afirmat Lazar.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: