Un nou scandal in industria auto din Germania. Autoritatile au descoperit „dispozitive ilicite” la mai multe modele Audi

externe

Autoritatea Federala din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Audi sa recheme la service masinile sale diesel cu motor V-6, dupa ce s-au descoperit „dispozitive inadmisibile de oprire a functionarii” la o serie de modele produse de grupul cu sediul in Bavaria, transmite DPA, citata de Agerpres.

Sunt vizate modelele A4, A5, A6, A7, A8, Q5, SQ5 si Q7 care trebuie sa indeplineasca standardele Euro 6 privind emisiile, a anuntat duminica un purtator de cuvant al Ministerului Transporturilor de la Berlin.

Rechemarea afecteaza 77.600 de vehicule in Germania si pe plan global aproximativ 127.000 de unitati.

Audi, cea mai profitabila divizie a grupului Volkswagen AG, analizeaza de cateva neregularitatile de la masinile sale echipate cu motoare diesel si lucreaza cu autoritatile pentru gestionarea problemelor, a anuntat grupul auto.

Ca rezultat, KBA a cerut actualizarea softului la modelele Audi echipate cu motoare V6 TDI.

In ultima perioada Audi trece printr-o perioada dificila ca urmare actiunilor de rechemare la service, combinate cu investigatiile procurorilor si criticile sindicatelor si managerilor cu privire la scandalul emisiilor poluante ale motoarelor diesel si strategia companiei dupa acest scandal.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: