Un tanar IT-ist angajat de Ponta a fost dat afara de Grindeanu pentru ca a „colaborat cu tehnocratii”. Apoi i-a fost furata munca

news

Cristian Botan, tanarul angajat in cadrul guvernului direct de catre Victor POnta, in 2012, dupa ce a creat un site de recrutare in administratie, a fost dat afara de catre oamenii adusi de Grindeanu si Dragnea in guvern. El a fost acuzat ca este „omul lui Ciolos”.

In 2012, Botan a lansat PublicJob.ro. In urma unei scrisori adresate premierului de atunci, Victor Ponta, al a fost angajat in cadrul guvernului. El a fot mentinut de catre Dacian Ciolos in echipa guvernamentala, insa s-a trezit dat afara chiar de catre colegii de partid ai lui Ponta fiind acuzat ca a „colaborat cu tehnocratii”.

Iata mesajul postat de Botan pe Facebook:

„Multi colaboratori si prieteni apropiati m-au intrebat cum e atmosfera la Palatul Victoria in ultima vreme si daca sunt in regula. Pentru clarificare, in data de 4 ianuarie 2017, prin ordinul noului secretar general al Guvernului, domnul Mihai Busuioc, am fost revocat din functia de consilier in cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Sunt cumva onorat de importanta pe care mi-au acordat-o, luand decizia respectiva chiar in seara depunerii juramantului la Cotroceni.

Am purtat discutii cu mai multi colegi imediat dupa decizie, primind asigurari ca situatia se va aseza si ca imi voi putea continua proiectele. Dupa mai multe saptamani de asteptare, in final mi s-a transmis off the record ca, in ciuda eforturilor depuse, problema nu se va rezolva din pricina faptului ca in timpul guvernului anterior am „colaborat cu tehnocratii” si ca sunt de fapt „omul lui Ciolos”.

Am lasat la Guvern un proiect pentru noul site al posturilor vacante din sectorul public, cel actual fiind deja perimat. Noul proiect include facilitatea inscrierii online la concursuri, un sistem de alerta instanta prin e-mail pe criteriile stabilite de utilizator, filtrarea anunturilor in functie de studii / vechime / abilitati lingvistice / competente IT, publicarea salariului pentru fiecare post scos la concurs, publicarea fisei postului s.a. Sunt lucruri perfect normale pentru epoca digitala in care ne aflam, insa cumva stiintifico-fantastice pentru noi si administratia noastra.

Accesul meu la proiectul noului site a fost restrictionat intre timp si acesta a fost ascuns de publicul larg. Cat priveste site-ul actual, veti remarca ca Guvernul actual a sters de pe prima pagina mentiunea ca el reprezinta continuarea portalului PublicJob.ro, precum si numele meu, adaugand in schimb textul „© Secretariatul General al Guvernului. Toate drepturile rezervate”. Pentru ca daca tot vorbim de transparenta, organizare corecta a concursurilor si accesul cat mai larg la acestea, atunci e cumva firesc ca Guvernul sa declare ca un site intretinut din bani publici se afla sub drepturi de autor, iar continutul nu poate fi distribuit mai departe.

Cu ceva timp in urma i-am transmis premierului Sorin Grindeanu o scrisoare in care am sintetizat unde suntem cu posturi.gov.ro si ce avem de facut mai departe. N-am primit niciun raspuns, insa uneori absenta unui raspuns constituie un raspuns in sine. Am petrecut 4 ani la Guvern, timp in care a trebuit sa inteleg ‘the hard way’ ca schimbarea cu adevarat substantiala nu se produce doar modificand legi sau reguli, ci educand mentalitati. Despre acesti ani ma angajez sa va povestesc cu alta ocazie.

Ma voi rezuma acum in a multumi premierului Victor Ponta si echipei VP pentru increderea pe care mi-au acordat-o si lucrurile faine pe care le-am construit impreuna. Mi-au oferit un cec in alb in 2012, iar pentru acest lucru le sunt recunoscator. Stiu ca nu se practica neaparat la noi, insa voi multumi si premierului Dacian Ciolos si echipei pentru un an in care, fara a colabora direct, m-am bucurat de libertatea de-a lucra la proiectele mele in ciuda faptului ca eram „omul lui Ponta”.

Plec din Palatul Victoria mahnit de faptul ca n-am realizat tot ce mi-as fi dorit, insa impacat ca am reusit tot ce-a depins numai de mine. Raman in continuare un avocat pentru transparenta, integritate si combaterea nepotismului din administratie”, a scris Botan.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: