Un tanar protestatar a incercat de unul singur sa opreasca traficul in fata Parlamentului. Jandarmii au sarit buluc pe el si l-au dus la Politie

news

O persoana care participa la protestul din apropierea Palatului Parlamentului a fost condusa la sectie si risca o amenda de 500 de lei intrucat a ramas pe trecerea de pietoni pentru a determina masinile sa se opreasca dupa ce jandarmeria eliberase traficul, a declarat, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al jandarmeriei, Georgian Enache.

Potrivit sursei citate, persoana va fi amendata conform Legii 60/1991, art.26 lit.e), care face referire la actiuni sau manifestari cu intentia de tulburare in orice mod a adunarilor publice.

Un alt incident s-a produs la protest cand o persoana a acuzat ca o masina care a iesit din curtea Palatului Parlamentului ar fi atins-o.

Potrivit purtatorului de cuvant al Jandarmeriei, Politia Rutiera urmeaza sa stabileasca daca s-a produs vreo infractiune sau vreo abatere de la regimul rutier.

Cateva sute de persoane protesteaza miercuri seara, in fata cladirii Parlamentului, impotriva modificarilor aduse legilor justitiei.

Acestia au venit cu steaguri tricolore si ale Uniunii Europene si cu pancarte cu mesaje cum ar fi „Va vedem”, „Hotii”, „PSD, ciuma rosie”, „Respingeti legile injustitiei”, „Jos ghearele de pe justitie”.

Ei scandeaza lozinci cum ar fi „Hotii”, „Jos coruptia”, „Vrem medicamente, nu legi infecte”, „Parlament penal, mars la tribunal”.

In jurul orei 20,30 a avut loc o busculada intre protestatari si jandarmi in momentul in care protestatarii au patruns pe bulevardul Natiunile Unite, dintre Parcul Izvor si Palatul Parlamentului, ei incercand sa blocheze circulatia autovehiculelor. In urma interventiei jandarmilor, a fost restabilita ordinea in zona.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: