Uriasa DRAMA a unei mari poete romance. Dupa ce i-a murit fiica, a ajuns om al strazii

news

Poeta romanca Ecaterina Negara, nascuta in Republica Moldova, trece printr-o perioada extrem de neagra. Ea a ajuns sa locuiasca pe strada, fara niciun ban in buzunare.

Poeta a fost vazuta stand pe o banca in ploaie, in centrul Chisinaului, de catre un alt scriitor, Dumitru Crudu. El a relatat drama prin care trece Ecaterina Negara.

„Poeta Ecaterina Negara statea pe o banca din gradina Dendrologica, pe prima banca, dupa ce deschizi poarta, la cativa pasi de la intrare. Statea singura pe banca cu ochii in pamant. Alaturi, trei pungi negre cu hainele ei. Picotea. Incepu sa ploua, dar ea nu fugi de acolo, ca oamenii din jurul ei care s-au zburatacit care si incotro ca vrabiile. A ramas pe aceeasi banca, sfidand ploaia care cadea peste ea. Pentru ca pur si simplu nu avea unde sa se duca. Pentru ca pur si simplu nu avea unde sa se ascunda. Ploaia rapaia tot mai tare, tot mai tare si mai tare, dar poeta Ecaterina Negara continua sa ramana pe banca aia, lasandu-se udata pana la piele, pentru ca nu avea nici umbrela. Ploua ca din galeata. Ecaterina statea cu ochii inchisi, incapatanandu-se sa doarma. O batrana care trecea pe alaturi cu o umbrela desfacuta deasupra capului se opri si o intreba daca nu-i este rau cumva.

-Nu, nu-mi este rau, doamna, ii zise Ecaterina.
-Atunci de ce stati sub ploaie?
-Poftiti?
-De ce nu mergeti sa va ascundeti undeva? O sa raciti, doamna!
– Nu merg sa ma ascund undeva de ploaie pentru ca nu am unde, doamna.
-Cum asa?
-Am ramas fara casa.

Batrana se aseza langa ea pe banca, desfacandu-si umbrela si deasupra Ecaterinei. A poetei Ecaterina Negara si a tot stat asa pana s-a oprit ploaie. Cu ce a putut a ajutat-o.
Cat inca mai ploua, poeta i-a povestit cu o voce nefericita cum a ajuns in strada. I-a povestit cum moartea fetitei ei i-a dat peste cap toata viata. I-a povestit cum si-a pierdut casa din Chisinau si apartamentul din Bucuresti. I-a povestit cum a ramas in strada.

La inceputul anilor nouazeci, numele poetei Ecaterina Negara a inceput sa straluceasca. Era o femeie nemaipomenit de frumoasa si o poeta foarte talentata: o noua speranta a literaturii romane. Volumele ei de poezie erau apreciate de cei mai buni critici literari ai momentului. Dar la un moment dat viata ei s-a rupt in doua si poeta a ramas pe drumuri. La cei cincizeci de ani ai ei, a ajuns un om al strazii.

In gradina dendrologica am intalnit-o si eu. Se intuneca. Batrana inca nu a plecat si o mai asculta cu gura cascata pe Ecaterina, dar nu avea cu ce s-o ajute. A plecat indata ce m-am apropiat. Macar nu a lasat-o singura.

M-am asezat pe locul batranei si Ecaterina mi-a povestit ca nu a mai dormit de doua nopti, pentru ca nu are unde. Noaptea trecuta am mers continuu, pentru ca nu aveam unde sa dorm, mi-a povestit poeta, iar ziua am venit sa dorm pe o banca din gradina dendrologica. Intra murgul in parc, dar Ecaterina nu stia unde o sa doarma la noapte. Inca vreo doua ore o sa mai raman in parc, dar dupa aia nu stiu unde o sa ma duc. O sa merg unde o sa ma duca ochii.

Nu aveam cum s-o ajut. Si am plecat si eu. Am plecat cu ochii in pamant.

Iesind pe poarta insa mi-am intors capul, incepu din nou sa ploua si oamenii paraseau parcul in pas alergator, numai Ecaterina nu se grabea sa plece nicaieri. Statea pe banca pe care am lasat-o, cu capul cazut pe piept. Nu pleca nicaieri pentru ca pur si simplu nu avea unde sa se duca”, a scris Crudu pe descopera.md.

Volume publicate de Ecaterina Negara: Interior cu Vultur, Ascensorul cu pasari, Ingerul clona, Dictionar teologic pentru elevi, Katerina de Neant.

In antologii: Eterna Iubire, Romanii dincolo de sarma ghimpata, Femei din R. Moldova; Poezia padurii, Personalitati orheiene (2003), Vorbelke Darlingtoniei, Dictionarul Scriitorilor romani, Istoria Literaturii, Valori spirituale orheiene, Personalitati orheneie (2009) etc.

Premii: Premiul Radio-TV Moldova, revistei Dacia Literara, revistei Poesis, Marele Premiu T. Arghezi, fundatia „C. Brancusi”, Marele premiu al festivalului „Galbena gutuie”, 1992, text, premiul Crizantema de Argint (text – Eclipsa), premiul Luptatoarea romana, premiul Uniunii Scriitorilor si al Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de pretutindeni.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: