Verdict OFICIAL: Victor Ponta a PLAGIAT. Va ramane fara titlul de doctor

politica

ponta_victor_viorel

Fostul premier Victor Ponta a plagiat in lucrarea sa de doctorat, a stabilit Comisia Tehnica din cadrul Consiliului Nationale de Atestare a Diplomelor (CNATDCU), urmand ca raportul final sa fie supus votului in Consiliul General de joi, au declarat surse din Ministerul Educatiei, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse din Ministerul Educatiei, Comisia Tehnica din cadrul Consiliului National de Atestare a Titlurilor si Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a finalizat raportul privind lucrarea de doctorat a fostului premier Victor Ponta.

Sursele citate au declarat ca membrii Comisiei Tehnice, in urma unei analize a lucrarii, au facut recomandarea de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta.

Potrivit procedurii, raportul Comisiei Tehnice a fost prezentat Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, care ulterior a fost inaintat presedintelui institutiei. Membrii Comisiei Tehnice sunt alesi prin recomandare de catre membrii din Comisia Juridica. In acest caz, este vorba despre trei persoane, din exteriorul CNATDCU, care au analizat lucrarea de doctorat.

O sedinta a CNATDCU a fost convocata pentru ziua de joi, atunci cand raportul va fi suspus unui vot in cadrul Consiliului General daca la sedinta va exista cvorum. In cazul in care votul va confirma decizia Comisiei Tehnice, CNADTCU va recomanda ministrului Educatiei, Adrian Curaj, sa-i retraga lui Victor Ponta titlul de doctor, obtinut in iulie 2003 cu teza intitulata „Curtea Penala Internationala” la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti.

Din punct de vedere al procedurii, fostul premier Victor Ponta va avea la dispozitie doua saptamani pentru a contesta decizia.

La 18 iunie 2012, editia online a revistei Nature a publicat stirea ca Victor Ponta, „prim-ministrul Romaniei, a fost acuzat ca ar fi copiat sectiuni mari ale tezei sale de doctorat in drept din 2003 din publicatii anterioare, fara sa puna referinte exacte.

O prima decizie a CNATDCU a fost data pe 29 iunie 2012, in care membrii comisiei sustineau ca Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvant cu cuvant.

De altfel pe 17 iulie 2012, Comisia de Etica din cadrul Universitatii Bucuresti a decis in unanimitate ca este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, acesta a plagiat intentionat, gasindu-se pasaje copiate in 115 pagini din cele 297 . Singura comisie care l-a absolvit de vina a fost Consiliul National de Etica, care e decis in data de 18 iulie 2012 ca Ponta nu a plagiat.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Mai mult despre: , ,

loading...