Vine confruntarea finala. Un lider PSD confirma ca va urma suspendarea lui Klaus Iohannis: ”Presedintele nu este la primul conflict juridic de natura constitutionala pierdut”

politica

Deputatul PSD Ioan Dirzu sustine ca va fi primul care va strange semnaturi pentru suspendarea presedintelui Klaus Iohannis, in cazul in care nu va respecta decizia Curtii Constitutionale, precizand ca nu are alta varianta decat aceea de a o revoca din functie pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi.

Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dirzu, a transmis, duminica seara, intr-un comunicat de presa, ca presedintele Romaniei este ”garantul respectarii Constitutiei si a legilor tarii”, iar astfel ”nu are alta varianta decat aceea de a o revoca din functie pe Laura Codruta Kovesi, inca actual procuror sef DNA”.

”Daca se doreste cu adevarat o lupta anticoruptie in Romania, si nu un sistem de privilegii, trebuie sa intelegem cu totii ca DNA nu inseamna o persoana. Daca DNA inseamna o persoana, atunci DNA nu este o institutie credibila si avem o problema de monopol de putere. Sunt sigur ca presedintele Romaniei va respecta Constitutia si nu se va lasa pacalit de anarhistii din PNL si USR care instiga la nerespectarea deciziilor CCR”, a scris Dirzu.

Potrivit deputatului PSD, Iohannis se face vinovat de incalcarea Constitutiei si pentru ca nu a desemnat un candidat pentru functia de director al Serviciului de Informatii Externe de mai bine de 2 ani.

”Presedintele Romaniei nu si-a exercitat atributiile de desemnare a unui candidat pentru sefia SIE in timp rezonabil punand Parlamentul in imposibilitatea obiectiva de a numi un director civil. Pe aceasta cale, solicit presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului sa sesizeze Curtea Constitutionala a Romaniei privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre presedinte si Parlamentul Romaniei”, se arata in comunicatul de presa semnat de presedintele PSD Alba.

In final, Ioan Dirzu anunta ca va fi primul care va strange semnaturi pentru suspendarea presedintelui, in cazul in care acesta nu va respecta decizia CCR sau nu va desemna de indata un director civil la conducerea SIE.

”Presedintele nu este la primul conflict juridic de natura constitutionala pierdut, deci putem spune ca deja se afla intr-o stare de recidiva. In prezent, sunt toate motivele de natura constitutionala care sa atraga suspendarea Presedintelui Romaniei. Depinde numai de el cum intelege sa-si exercite atributiile in cadrul constitutional”, a aratat Dirzu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: