Vitejia lui Tudose s-a mai topit. A renuntat sa mai solicite demisia unuia dintre ministrii penali. Ce spune acum despre Shhaideh si Plumb

politica

Premierul Mihai Tudose s-a intalnit din nou cu Liviu Dragnea, miercuri, de data aceasta in biroul liderului PSD de la Camera Deputatilor. Dupa discutii, Liviu Dragnea a refuzat sa faca declaratii, in timp ce  Tudose a afirmat ca Shhaideh si Plumb trebuie sa plece din Guvern. Despre Viorel Ilie, celalalt ministru penal, nu a mai suflat o vorba.

„Nu pot sa fiu alaturi de colegii mei din Guvern care azi sunt intr-un anumit stres. Trebuie sa inteleaga toate lumea ca cea mai mare problema pe care o avem acum este ca actul de guvernare sa se desfasoare normal, sa ducem programul de guvernare la capat, iar un element important in acest program este atragerea de fonduri europene”, a spus Tudose.

Premierul a explicat ca in ceea ce priveste situatia lui Sevil Shhaideh si a Rovanei Plumb avem „o realitatea si o perceptie”. „Realitatea e ca avem prezumtia de nevinovatia, au fost o multime de cazuri in care cei pusi sub acuzare s-au dovedit nevinovati, cu vieti distruse sau schimbari brutale, dar avem si o perceptie. Si perceptia de la Bruxelles e alta decat realitatea de aici”, a mai spus acesta, adaugand ca problema apare pentru ca „cele doua colege sunt exact pe zona de fonduri europene”.

Tudose nu a spus nimic insa despre soarta lui Viorel Ilie. ALDE a anuntat ca se retrage de la guvernare daca acesta va fi remaniat.

Tudose a venit, miercuri dimineata, la biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, cu care a avut o discutie de aproximativ o jumatate de ora. Dupa aceasta discutie, Tudose a intrat impreuna cu Dragnea in sala de plen.Cei doi participa si la o sedinta in Parlament. La aceasta sedinta participa si lideri ai PSD, printre care si Rovana Plumb.

Subiectele puse pe masa discutiilor ar fi situatia actuala a partidului, posibilele remanieri invocate de premierul Tudose, dar si despre o posibila demisie a ministrilor Sevil Shaidehh si Rovana Plumb.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: