1.000 de ani de puscarie pentru „Mesia al pisicutelor” din Turcia. Teleevanghelistul care promitea o „revolutie feminista” in Islam

externe

Un teleevanghelist turc si creationist islamic a fost condamnat luni la peste 1.000 de ani de inchisoare pentru acuzatii de abuz sexual asupra unor minori, spionaj si criminalitate organizata, relateaza dpa, citata de Agerpres

Un tribunal din Istanbul a decis ca Adnan Oktar sa fie inchis pentru 1.075 de ani si trei luni, a informat agentia de stiri Anadolu. Printre alte acuzatii formulate impotriva lui se numara sustinerea unei organizatii teroriste si inregistrarea ilegala de date personale.

Oktar – cunoscut pentru ca era inconjurat de femei pe care le numea „pisoiasi” si cu care juca si dansa pe postul sau de televiziune – a fost arestat in 2018. El promitea o „revolutie feminista” in lumea islamica.

Zeci de adepti ai sai au fost, de asemenea, retinuti de politie si multi au primit sentinte grele luni.

Potrivit Anadolu, exista in total 236 de inculpati, dintre care 78 au fost arestati.

Oktar a atras numerosi urmaritori cu dezbaterile religioase pe care le organiza pe postul sau de televiziune A9. Acesta din urma a fost amendat de Autoritatea de reglementare in domeniul audiovizualului din Turcia, RTUK, in februarie 2018 pentru difuzarea de emisiuni considerate abuzive la adresa femeilor.

Oktar a negat toate acuzatiile formulate impotriva sa – inclusiv abuzuri asupra unor minori -, sustinand ca anumite forte comploteaza impotriva lui.

Adnan Oktar a fost, de asemenea, un scriitor prolific. Sub pseudonimul Harun Yahya, el a scris multe carti care sustin teoriile creationiste inca din anii 1980.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: