Mixich afirmă că printre cei scoși din apă s-au aflat adolescenți, adulți și un tată împreună cu fiica sa, iar unul dintre turiști ar fi trebuit salvat chiar de două ori în aceeași zi.
„Citesc uimit pe contul oficial al salvamarilor din Eforie Nord că, deși e steagul roșu ridicat, de azi-dimineață au salvat deja de la înec 15 oameni pe o singură plajă: au scos adolescenți, un tată cu fata lui, adulți, pe unul l-au salvat chiar de două ori”, a scris Mixich.
Pornind de la aceste incidente, Mixich critică comportamentul persoanelor care ignoră avertismentele specialiștilor, de la salvamari și medici până la cercetători și polițiști.
„În ciuda oricăror evidențe de bun-simț, întotdeauna există un număr semnificativ de semeni ai noștri care, ca niște lemmingși încăpățânați, insistă să-și facă rău sieși și, uneori, aproapelui. Care să fie explicația?”, scrie acesta.
Răspunsul său este tranșant.
„E la modă azi să lași deoparte corectitudinea politică. Păi s-o lăsăm! Explicația e una singură și cauza e milenară: prostia. Și, ca în bătrânul proverb românesc: prostul nu-i prost destul până nu-i și fudul.”
Mixich consideră că fenomenul este amplificat de deteriorarea educației și de modul în care televiziunile și rețelele sociale oferă vizibilitate comportamentelor iraționale.
„Sigur că fudulia asta e accentuată de coexistența altor factori: scăderea accelerată a calității educației oferite în medie de școli și creșterea vizibilității proștilor/prostiei de către televiziuni și rețelele sociale”, afirmă el.
Mixich compară ignorarea salvamarilor cu alte situații în care oamenii resping recomandările profesioniștilor și consideră că propria opinie valorează mai mult decât expertiza acumulată în ani de studiu și practică.
El amintește persoanele care refuză vaccinarea copiilor în pofida recomandărilor cercetătorilor, pe cele care încearcă să înlocuiască tratamente medicale cu uleiuri esențiale sau șoferii care ignoră regulile elementare de siguranță la viteze mari.
„Îți spun cercetătorii cu zeci de ani de studii și știință în spate să-ți vaccinezi copiii împotriva bolilor copilăriei altădată devastatoare? Noooh… tu știi mai bine decât ei și faci cum crezi tu, că doar așa îți exerciți libertatea”, exemplifică Mixich.
În aceeași categorie introduce și utilizarea excesivă a TikTok, dar și turiștii care intră în mare atunci când salvamarii interzic scăldatul.
„Îți spun salvamarii să nu te bagi în mare că au ridicat steagul roșu pentru că sunt curenții puternici? Noooh… tu știi mai bine decât ei și faci cum crezi tu, că doar așa îți exerciți libertatea.”
Mixich sintetizează fenomenul printr-o formulare dură: „Practicarea fudulă a prostiei în numele libertății individuale – iată farul călăuzitor al deceniului nostru”.
El atrage atenția și asupra unei alte dimensiuni: cei care ignoră avertismentele îi obligă ulterior pe profesioniști să-și riște uneori propria siguranță pentru a-i salva.
„Dar ce-ar fi dacă medicii, cercetătorii, salvamarii, psihologii și toți ceilalți oameni meseriași în profesiile lor ar ajunge la concluzia că, tot în numele propriei libertăți individuale, aleg și ei să nu mai intervină, să nu-i mai salveze pe semenii noștri cu purtare de lemmingși?”, întreabă Mixich.
El subliniază că profesioniștii continuă să intervină indiferent de motivul pentru care oamenii au ajuns în situații periculoase.
„Noroc că nu o fac încă. N-o fac și conștiința lor e lipiciul care menține funcționalitatea societăților moderne”, afirmă acesta.
Potrivit lui Mixich, slăbirea respectului pentru expertiză și pentru regulile de siguranță riscă să producă efecte mai largi asupra societății: „Abia când acest lipici va fi îndeajuns de subțiat, va începe destrămarea. Căci după fudulie asta vine: haosul”.