166 de morti din cauza frigului in Afganistan. Au fost chiar si minus 33 de grade in anumite regiuni

externe

afganistan

Cel putin 166 de persoane au murit din cauza valului de frig care s-a abatut asupra Afganistanului in ultimele 20 de zile, a anuntat sambata un reprezentant al Ministerului afgan pentru gestionarea catastrofelor, informeaza AFP, citata de Agerpres.

Potrivit lui Abdul Rahman Zahid, alte 88 de persoane au decedat in ultima saptamana, ridicand bilantul total al victimelor la 166, potrivit datelor colectate din 24 dintre cele 34 de provincii ale tarii.

Oficialul afgan a explicat intr-un mesaj video ca aceste decese au fost cauzate de inundatii, incendii si scurtcircuite produse la radiatoare care functioneaza pe baza de gaz, folosite pentru incalzirea locuintelor.

Valorile indicate de termometre au scazut pana la -33 de grade Celsius in anumite regiuni afgane dupa data de 10 ianuarie.

Aceste temperaturi extreme au fost insotite uneori de ninsori abundente si de ploi inghetate, in timp ce intreruperi ale retelei de alimentare cu electricitate se produc frecvent.

Organizatiile de ajutor umanitar au atentionat inaintea sosirii acestui val de frig ca mai mult de jumatate dintre cei 38 de milioane de locuitori ai Afganistanului se afla in pragul foametei si ca aproape 4 milioane de copii afgani sufera de malnutritie.

O suta de locuinte au fost distruse sau avariate si aproape 80.000 de vite – o resursa cruciala in aceasta tara extrem de saraca – au murit din cauza frigului.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anuntat in aceasta saptamana ca 17 persoane au murit intr-un sat din provincia Badakhshan din nord-estul Afganistanului din cauza „unei infectii respiratorii acute”.

„Conditiile meteorologice dificile au impiedicat echipajele de urgenta sa ajunga in zona”, au deplans reprezentantii OMS.

Ajutorul umanitar international a fost redus considerabil dupa revenirea la putere a talibanilor in Afganistan in urma cu peste doi ani, dupa retragerea trupelor americane.

Guvernul taliban le-a interzis in decembrie 2022 femeilor afgane sa lucreze pentru organizatii umanitare, obligandu-le pe multe dintre acestea sa isi suspende operatiunile.

Gratie unei exceptii adoptate pentru sectorul sanatatii, anumite ONG-uri au putut sa isi reia ulterior activitatile din Afganistan.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: