Bilanțul vine după mai multe ore de confruntări între grupuri de manifestanți și jandarmi, în cursul cărora au fost aruncate garduri, pietre, bâte și alte obiecte spre forțele de ordine. Un jandarm a fost rănit, iar manifestanți violenți au încercat inclusiv să răstoarne o autospecială a Jandarmeriei.
Peste 15 persoane implicate în atacurile asupra forțelor de ordine au fost scoase din mulțime și conduse la sediile Poliției.
Potrivit informațiilor disponibile, este vorba despre manifestanți identificați ca participanți la acțiunile violente împotriva jandarmilor.
Anterior, surse din Ministerul Afacerilor Interne precizaseră că persoanele ridicate în primele incidente nu erau fermieri, în condițiile în care reprezentanții crescătorilor de animale s-au delimitat public de grupurile violente apărute în Piața Victoriei.
În urma incidentelor, 18 persoane au fost asistate medical în Piața Victoriei.
Nu au fost comunicate deocamdată informații privind starea tuturor celor care au avut nevoie de intervenția echipajelor medicale sau dacă vreuna dintre persoane a fost transportată la spital.
În zonă au fost mobilizate încă de dimineață echipaje SMURD, pe fondul numărului mare de participanți și al riscului de incidente.
Violențele au escaladat în mai multe rânduri pe parcursul zilei.
Unii manifestanți au rupt gardurile de protecție și le-au aruncat spre dispozitivul Jandarmeriei, în timp ce alte persoane au scos pietre din pavajul zonei pietonale pentru a le folosi împotriva forțelor de ordine.
Suveranistii rup gardul dupa ce au blocat traficul in Piata Victoriei pic.twitter.com/Ww6iVYpFP0
— aktual24.ro (@ak24ro) September 15, 2026
Într-un alt moment, un grup s-a desprins din mulțime și a alergat spre Guvern, fiind oprit prin intervenția jandarmilor de la Brigada Specială.
Forțele de ordine au folosit în repetate rânduri substanțe iritant-lacrimogene pentru dispersarea grupurilor violente.
În timpul uneia dintre confruntări, mai mulți manifestanți au încercat să răstoarne o autospecială a Jandarmeriei.
Jandarmeria a anunțat că intervențiile au urmărit extragerea persoanelor care „au tulburat grav ordinea și liniștea publică”, au manifestat un comportament agresiv și i-au instigat pe ceilalți participanți.
Un jandarm a fost rănit în timpul incidentelor.
Constanța Ștefan, președinta Asociației Agricole „Țara Loviștei”, a afirmat că persoanele care au provocat incidentele nu ar fi crescători de animale și că oierii veniți la București pentru revendicările profesionale sunt nemulțumiți de apariția acestor grupuri.
„Se vede și după cum sunt îmbrăcați că nu sunt ciobanii noștri, care într-adevăr încearcă să dirijeze într-un fel sau altul ciobanii și să provoace haos”, a declarat aceasta.
Ea a afirmat că fermierii au venit în Piața Victoriei pentru a protesta pașnic față de sacrificarea animalelor, blocarea exporturilor și problemele economice din sector.
Manifestația pornită de la revendicările crescătorilor de animale a fost promovată intens în zilele precedente și de membri AUR, susținători ai lui Călin Georgescu și alte grupuri din zona suveranistă.
AUR a organizat marți, chiar lângă Piața Victoriei, o „Zi a Porților Deschise” la sediul central, unde au fost aduși simpatizanți din mai multe județe. O parte dintre aceștia s-au deplasat ulterior spre manifestație.
Mai mulți parlamentari AUR au intrat, de asemenea, printre protestatari și au transmis în direct din Piața Victoriei.
Pe parcursul zilei, revendicările agricole au fost însoțite de scandări politice, între care „Turul 2 înapoi și alegeri anticipate”, iar violențele au continuat în mai multe episoade până după-amiază.