50 de amenzi pentru ”revoluționarii” de noapte ai lui Georgescu. ”Stegarul dac”, arestat pentru 30 de zile după ce a lovit un jandarm

50 de amenzi pentru revoluționarii de noapte ai lui Georgescu. Stegarul dac arestat pentru 30 de zile după ce a lovit un jandarm
Jandarmeria Capitalei a aplicat 50 de amenzi, în valoare totală de 51.800 de lei, în contextul manifestațiilor organizate în zona Arestului Central, unde este încarcerat Călin Georgescu. Bilanțul transmis sâmbătă include și două sesizări penale. Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac”, a fost arestat sâmbătă pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi lovit un jandarm în timpul protestului de vineri seară.

Susținătorii fostului candidat la Președinție se adună în zonă începând din 29 septembrie. Potrivit Jandarmeriei, manifestațiile nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Două sesizări penale, pentru obiecte periculoase și ultraj

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea normelor privind conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică.

„În acest context, pentru mai multe încălcări ale prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 51.800 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, jandarmii au întocmit 2 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 şi art. 257 din Codul Penal (portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ultraj)”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

Instituția are în zonă și echipe de dialog, care discută cu participanții despre declararea manifestației și necesitatea existenței unui organizator.

„Stegarul Dac” ar fi lovit un jandarm în spate

Incidentul pentru care este cercetat Cezar Avrămuță s-a produs vineri, 2 octombrie, în jurul orei 19:15. Potrivit Poliției Capitalei, bărbatul de 59 de ani ar fi lovit cu mâinile, în zona spatelui, un jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Avrămuță se afla deja sub control judiciar într-un alt dosar. A fost condus la Secția 14 Poliție, iar cazul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Procurorul a dispus intițial reținerea pentru 24 de ore. Sâmbătă a fost prezentat sâmbătă judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 4 și a fost băgat în arest pentru 30 de zile.

Accesul locatarilor trebuie menținut liber

Jandarmeria precizează că măsurile de ordine publică urmăresc atât gestionarea participanților, cât și menținerea liberă a căilor de acces către Arestul Central.

Dispozitivul ține cont de caracterul rezidențial al zonei, unde trebuie asigurat permanent accesul la locuințe și circulația persoanelor care locuiesc în apropiere.

Jandarmii au delimitat un spațiu pentru manifestație, astfel încât protestatarii să nu blocheze intrarea în sediul Arestului sau accesul la imobilele învecinate.

Instituția a anunțat și sesizarea autorităților pentru protecția copilului, având în vedere prezența minorilor la manifestații.

Bilanțul a crescut cu 18 sancțiuni față de joi

Joi, 1 octombrie, Jandarmeria Capitalei anunța 32 de amenzi, în valoare totală de 37.900 de lei. Bilanțul de sâmbătă înseamnă încă 18 sancțiuni și o creștere cu 13.900 de lei a valorii totale.

Manifestațiile au început după ce Curtea de Apel București a admis, marți, contestația procurorilor DIICOT și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen, în dosarul de înșelăciune.

Vineri, liderul AUR, George Simion, a cerut susținătorilor să meargă la Arestul Central, în special în weekend, pentru a solicita eliberarea lui Georgescu.

„Mergeți cu toții, mai ales la acest sfârșit de săptămână, să-i fiți alături, să vă audă vocea”, a transmis Simion într-un videoclip publicat pe Facebook, însoțit de mesajul „Mobilizare generală! Libertate pentru Călin Georgescu”.

Citește și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește mai departe

Președintele rus Vladimir Putin a elogiat vineri cooperarea dintre Rusia și celelalte foste republici sovietice și a promis consolidarea relațiilor economice și a colaborării în alte domenii, potrivit Associated Press. Putin a declarat că Comunitatea Statelor Independente, CSI, o organizație formată din mai multe foste republici sovietice, a devenit o „structură regională de integrare cu […]
Există alimente care își păstrează mai bine o parte dintre vitamine și compușii bioactivi atunci când sunt consumate crude. Căldura, apa și timpul de preparare pot modifica profilul nutritiv al legumelor, iar pierderile sunt mai evidente în cazul substanțelor sensibile la temperatură sau solubile în apă. Vitamina C este unul dintre cele mai cunoscute exemple. […]
Bogdan Ivan îl acuză pe Ilie Bolojan că refuză intrarea PNL într-un viitor guvern condus de Luca Niculescu pentru a putea trece rapid în opoziție și a ataca PSD după instalarea noului Executiv. Liderul PSD susține că liberalii nu pot cere social-democraților să își asume singuri guvernarea, pentru ca imediat după votul de învestitură PNL […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, îl acuză pe președintele Nicușor Dan că și-a extins prea mult autoritatea prin desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că, dacă va fi învestit, viitorul Executiv va fi „un guvern prezidențial”. Peiu a declarat, într-un interviu pentru Digi24, că AUR nu va participa la votul de […]
Donald Trump a reacționat furios după ce Premiul Nobel pentru Pace 2026 a fost acordat juristei sud-africane Navi Pillay și nu președintelui american, care a susținut în repetate rânduri că ar merita distincția pentru rolul său în oprirea unor conflicte. Trump a calificat alegerea Comitetului Nobel drept „rușinoasă și jenantă” și a declarat că decizia […]