65 de ani de la revolutia antisovietica din Ungaria. Ion Iliescu era atunci seful uniunii studentilor comunisti din Romania si a coordonat represaliile impotriva tinerilor care i-au sustinut pe maghiari
In dimineata zilei de 4 noiembrie 1956, la orele 4.15 a.m. fortele sovietice au lansat un atac terestru pentru inabusirea revoltei spontane izbucnite la 23 octombrie 1956. Premierul ungar Imre Nagy a anuntat intr-un scurt mesaj radio ca natiunea ungara a fost invadata declarand: ”Trupele noastre lupta. Guvernul se afla in functie.” Totusi, in decurs de cateva ore, Imre Nagy a cerut azil politic la ambasada Republicii Iugoslavia in Budapesta in timp ce Janos Kadar, sprijinit de autoritatile de la Moscova, se pregatea sa preia puterea la Budapesta, potrivit https://nsarchive2.gwu.edu/, citata de Agerpres.
La 23 octombrie 1956, la o zi dupa mitingul desfasurat la Universitatea Tehnica – unde s-a cerut expres, printr-o rezolutie, democratizarea vietii politice, imbunatatirea conditiilor de munca, reorganizarea totala a economiei si evacuarea imediata a trupelor sovietice – in capitala Budapesta are loc o manifestare ampla de solidaritate cu poporul polonez, organizata de intelectualii clubului Petofi si care se incheie in fata cladirii Parlamentului.
Imre Nagy le cere manifestantilor sa se intoarca la casele lor, iar pe fondul retragerii multimii, fortele de securitate deschid focul in manifestanti, ceea ce a constituit declansarea revoltei generale, potrivit volumului ”Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre” (Jean-Francois Soulet, Polirom, 1998). In 30 octombrie 1956, Imre Nagy anunta posibilitatea formularii unui sistem politic democratic multipartid, ceea ce avea sa fie apreciat de autoritatile sovietice drept o amenintare serioasa pentru sistemul comunist din Ungaria si un potential pericol pentru stabilitatea blocului socialist.
Revolutia ungara a reprezentat unul dintre momentele de criza ale razboiului rece. Implicarea populara a fost ampla, tancurile sovietice erau atacate de oameni aproape fara niciun fel de arma. In contextul crizei, la 31 octombrie 1956, cotidianul sovietic Pravda a publicat o declaratie emisa de autoritatile de la Moscova care avansa posibilitatea desfasurarii unor relatii cu un nivel sporit de egalitate intre Uniunea Sovietica si statele satelit est-europene. Indeosebi, in textul declaratiei se regasea o fraza care facea trimitere la criza ungara: ”Guvernul sovietic este pregatit sa inceapa negocieri potrivite cu guvernul Republicii populare Ungaria si cu alti membrii ai Tratatului de la Varsovia in chestiunea prezentei trupelor sovietice pe teritoriul Ungariei.”, potrivit https://nsarchive2.gwu.edu/.
In ziua aparitiei declaratiei in cotidianul Pravda, factorii decizionali sovietici au decis inabusirea violenta a rebeliunii prin utilizarea fortei armate, apreciind ca situatia din Ungaria ar putea ameninta direct comunismul in Ungaria. Concomitent, la 29 octombrie 1956, Marea Britanie, Franta si Israel s-au implicat militar in criza Suezului.
La 30 octombrie 1956, autoritatile de la Kremlin pregatisera declansarea negocierilor privind stationarea trupelor sovietice in Ungaria, insa la data de 3 noiembrie 1956 blindatele sovietice se angajeaza in desfasurarea operatiunii terestre impotriva revoltei ungare. In cateva zile, circa 200.000 de soldati cu peste 1.000 de blindate ocupa zone semnificative din Ungaria, potrivit volumului ”Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pana in zilele noastre” (Jean-Francois Soulet, Polirom, 1998).
Evolutiile in cercul conducerii ungare au cantarit, deopotriva, in cadrul deciziei Moscovei de a interveni militar in Ungaria. La 1 noiembrie 1956, Imre Nagy a cerut intr-o declaratie respingerea de catre Ungaria a Tratatului Pactului de la Varsovia si a cerut Natiunilor Unite sa intervina pentru instituirea neutralitatii statului ungar.
In ciuda incurajarilor occidentale, transmise de lideri politici sau diplomati prin intermediul postului Radio Europa Libera, de a rezista invadatorilor sovietici, la 7 noiembrie 1956 Ungaria era aproape ocupata, iar Janos Kadar, sustinut de sovietici, era pregatit sa preia puterea, chiar daca guvernul Imre Nagy nu demisionase oficial. Luptele s-au desfasurat, in anumite puncte de rezistenta, pana spre jumatatea lunii noiembrie 1956.
La 22 noiembrie 1956, dupa ce primise asigurari de la Janos Kadar si de la reprezentanti sovietici ca poate tranzita in siguranta fara sa fie arestat, Imre Nagy a parasit ambasada iugoslava insa a fost retinut si dus la o locatie secreta din Romania. Concomitent, luptele aproape se incheiasera, rezistenta ungara era infranta, cateva mii de persoane au fost ucise, peste 15.000 au fost ranite si cateva sute de mii de ungari au fost nevoiti sa-si paraseasca tara, din care peste 30.000 s-au stabilit in Statele Unite ale Americii printr-un program specific derulat de guvernul american.
Criza ungara a reprezentat una dintre crizele razboiului rece care au expus fragilitatea blocului socialist si a generat urmari la nivelul societatii ungare – pronuntarea in public a numelui lui Imre Nagy ar fi atras aplicarea unor pedepse. Janos Kadar avea sa inscrie cursul relatiilor ungaro-sovietice pe o traiectorie de normalizare in linia acceptata de Kremlin. Dupa inlaturarea regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est in 1989, accesul in arhivele statelor foste comuniste a pus in lumina posibilitatea studierii inclusiv a momentelor de criza din Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria, oferind o mai buna intelegere asupra unei perioade tulburi a acestei zone a batranului continent.
In 1956, Ion Iliescu era presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentesti din R.P.R. (UASR). Biografiile lui Ion Iliescu nu amintesc deloc activitatea lui in anii in care avea unul din rolurile principale in aparatul de represiune a studentilor.
Istoricul Adrian Cioflanca a explicat limpede ce rol a avut Ion Iliescu in timpul represiunilor din 1956 si 1968.
„Ascensiunea sa politica a inceput in anii stalinismului, detinind functii importante in timpul unor momente de maxima represiune. Astfel, in timpul represiunii antistudentesti de dupa 1956, Ion Iliescu a fost secretar al CC al Uniunii Tineretului Muncitor (din 1956, la 26 de ani), presedinte al comitetului de organizare a Asociatiilor studentesti (din 1956), apoi, din 1957, presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentesti din Romania (UASR).
Mii de studenti au fost arestati in vremea in care Ion Iliescu era liderul lor, iar citeva zeci au fost condamnati. Au fost organizate sedinte inchizitoriale de demascare. Mii de persoane au fost excluse din UTM (excluderea nu era o simpla procedura administrativa, pentru ca, in conditiile in care scoala, profesia, cariera erau strict conditionate politic, putea sa insemne excludere sociala, marginalizare profesionala si chiar putea deschide calea unei anchete penale).
Exista sute de decizii de excludere din UTM pe motive politice si de clasa semnate de Ion Iliescu ca secretar al CC al UTM. Sute de persoane au fost exmatriculate din facultati. In documentele vremii, Ion Iliescu ii asigura pe superiorii sai ca s-a implicat in exmatriculari. Aceleasi documente il arata pe tinarul Iliescu combatind impaciuitorismul studentilor si profesorilor, dezvaluind un profil de aparatcik stalinist tipic”, scria Adrian Cioflanca intr-un articol publicat in Ziarul de Iasi.
Unii dintre studentii condamnati au murit in timpul detentiei. Este cazul studentului Stefan Negrea, de la Facultatea de Filologie, mort la Gherla la 3 noiembrie 1958. Unii dintre cei condamnati sau exmatriculati au reusit mai tarziu sa se realizeze, altii insa si-au vazut intreaga viata distrusa. Astfel, Steliana Pogorilovschi (Stela Covaci), care fusese studenta la facultatea de ziaristica, a fost extrem de afectata psihic, revenindu-si foarte greu si traind dintr-o pensie mizera de fost detinut politic. In 2006 a publicat la editura Vremea, Persecutia, o carte despre miscarea studenteasca anti-comunista, Bucuresti, Iasi (1956-1958).
