BREAKING Victorie zdrobitoare a Maiei Sandu la alegeri. Sondaj exit-poll: PAS are peste 55%
Presedintele Partidului Socialistilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a sugerat intr-o declaratie imediat dupa inchiderea urnelor ca blocul comunistilor si socialistilor a pierdut alegerile in fata PAS, partidul Maiei Sandu. Un sondaj exit-poll arata ca PAS a obtinut peste 55% din voturi.
UPDATE Rezultatele numaratorii oficiale se apropie de cele din sondajul exit-poll.
„Blocul va inregistra un rezultat destul de bun”, a anuntat Igor Dodon, imediat dupa inchiderea urnelor.
„Incepand de maine va incepe o noua etapa in Republica Moldova. Noi nu trebuie sa admitem crize politice. Exista probabilitatea ca va fi Parlament cu doua partide”, a mai spus Dodon.
Dodon a refuzat sa raspunda la mai mult de doua intrebari si a plecat din conferinta.
Un sondaj exit-poll difuzat de TV8 arata ca PAS are peste 55% din voturi. Prezenta la vot la inchiderea urnelor a fost de 48,16%.
Partidul Actiune si Solidaritate – 55,1%
Blocul electoral al Comunistilor si Socialistilor – 24,0%
Partidul Politic Sor – 8,1%
Blocul electoral „Renato Usatii” – 4,1%
Platforma Demnitate si Adevar -1,8%
Partidul Politic „Democratia Acasa” – 1,1%
Citeste si: AUR, umilit total la alegerile din Moldova. Are sub 1%, nici macar nu apare in sondajul exit-poll
Liderul PAS a avertizat ca rezultatul alegerilor ar putea fi fraudat si a cerut membrilor PAS sa fie atenti ila numararea voturilor.
„Vom astepta calm rezultatele finale. Le spun institutiilor statului sa vegheze in continuare, dupa 21:00, ca votul oamenilor sa nu fie fraudat, furat. Oponentii nostri nu se vor da usor batuti si vor incerca sa triseze in procesul de numarare a voturilor. Rog reprezentantii birourilor electorale sa fie foarte atenti”, a spus Igor Grosu.