Romania mai deschide un punct de trecere a frontierei peste Prut, in judetul Vaslui, pentru fluidizarea traficului de marfuri si persoane
Un pod flotant va finstalat pentru a face legatura intre localitatea Bumbata din judetul Vaslui cu localitatea Leova, Republica Moldova. Decizia de infiintare a punctului international de trecere a frontierei Bumbata-Leova, au sustinut reprezentantii Guvernului, a fost luata pentru a ajuta cetatenii ucraineni care doresc sa ajunga in spatiul UE trecand prin Republica Moldova, scrie Vremea Noua.
“Dupa debutul agresiunii militare ruse din Ucraina, Guvernul Romaniei a facut demersuri continue de a sprijini autoritatile din Ucraina, dar si cetatenii ucraineni, inclusiv din perspectiva fluidizarii traficului la punctele de trecere a frontierei, fie ca ne referim la granita cu Ucraina sau la granita cu Republica Moldova, de asemenea, utilizata pentru tranzitul de marfuri, dar si de persoane dinspre Ucraina. Ca atare, continua demersurile de a reduce timpii de asteptare, atat in privinta tranzitului comercial, cat si in privinta cetatenilor. Urmeaza, in baza deciziei luate de Guvern, sa fie facute demersurile pentru a deschide noul punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, Bumbata – Leova, precum si infiintarea Punctului Vamal de Frontiera Bumbata, aflata in subordinea Biroului Vamal de Frontiera Albita, pentru traficul international rutier, in sectorul unui pod flotant care va fi instalat intre aceste doua localitati Bumbata – Romania, respectiv Leova din Republica Moldova”, a precizat Dan Carbunaru, purtatorul de cuvant al Guvernului Romaniei.
Activitatea se va desfasura fara intrerupere, iar prin acest punct de trecere a frontierei vor fi interzise transporturile de marfuri care necesita control veterinar, transporturile de marfuri periculoase sau tranzitul vehiculelor lente.