A fost gasit locul in care ar fi ingropata Luiza. Avocatul familiei nu crede insa nimic: „Foarte multe persoane vor sa inchida cazul prin moartea celor doua fete”

news

Anchetatorii au gasit oseminte umane intr-o padure din apropiere de Caracal, anunta Digi24. Gheorghe Dinca a marturisit ca acolo ar fi aruncat bucati din corpul Luizei Melencu, tanara disparuta in aprilie 2019.

Politistii de la Omoruri si procurorii fac, luni, cautari in zona.

Gheorghe Dinca a marturisit ca le-a ucis pe Luiza Melencu si pe Alexandra Macesanu, tanara de 15 ani disparuta saptamana trecuta. Daca in cazul Alexandrei sunt probe ADN care dovedesc prezenta fetei in casa principalului suspect, in cazul Luizei, anchetatorii nu au avut pana acum decat marturia lui Dinca.

Principalul suspect in cazul Caracal i-a dus pe anchetatori si pe piste false. El a mai declarat ca ar fi aruncat corpul fetei ba in Olt, ba in Dunare, ba intr-un lac din apropiere de Caracal, dar ca nu isi aminteste exact unde.

Dinca incepe acum sa le spuna mai multe anchetatorilor. El a declarat ca a ucis-o pe Luiza si a incercat sa scape de cadavru aruncand ramasitele undeva in zona padurii de langa Caracal.

Ramasitele urmeaza sa fie expertizate, pentru a se determina cu certitudine daca au sau nu legatura cu cazul Caracal.

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a spus la Digi24 ca, din cate stie, Dinca nu a confirmat ca ar fi vorba despre ramasitele Luizei, ci doar le-a spus anchetatorilor ca acolo s-ar afla.

„Urmeaza sa vedem daca el confirma acest lucru. Nu am inteles sa fi confirmat. S-au gasit acele oseminte si va trebui el sa spuna daca apartin sau nu Luizei. Dar aceste lucruri vor fi stabili prin proba ADN. Eu inca cred ca Luiza traieste si foarte multe persoane vor sa inchida cazul prin moartea celor doua”, a spus el.

„O sa particip la cautari, am autorizatia Parchetului sa iau parte la cercetari. Pana acum nu am fost multumit sub nicio forma posibila, dar de azi dimineata am fost sunat de autoritati, mi s-au aprobat cererile. Putem spune ca este un inceput bun, sa vedem la fata locului cum vom fi tratati”, a adaugat el.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: