A fost retinut individul in casa caruia a fost gasita Melinda, fata disparuta din Sighetu Marmatiei. Ea are doar 13 ani, el 34 de ani

news

Laurentiu Rus

Laurentiu Rus, individul in varsta de 34 de ani in casa caruia a fost gasita Melinda, fata data disparuta in urma cu o saptamana, a fost retinut, luni seara.

Rus este acuzat de act sexual cu minor. Marti, procurorii vor propune sa fie arestat preventiv.

Minora a fost plasata la un centru din subordinea DGASPC Maramures.

Florin Cioban, sef la Politia Locala din Sighetu Marmatiei, a declarat pentru Antena 3 ca in momentul in care a intrat in locuinta lui Laurentiu Rus, a observat faptul ca erau conditii mizere in locuinta. Melinda statea pe o saltea, aparent linistita, dar era foarte speriata.

”In prima faza, cand am intrat in locuinta respectiva, care era de-a dreptul nepotrivita pentru oricine, conditii insalubre si mizere, fata statea pe o saltea, care practic era singurul mobilier din intreaga incapere. Statea in aparenta linistita, dar era speriata fata. A auzit doar cuvantul de politie si atunci s-a speriat putin.

Am incercat sa o linistesc, sa am o abordare cat de calma si prietenoasa cu ea si atunci s-a deschis putin si chiar s-a apropiat de mine si a venit si m-a cuprins in brate. Se vedea ca era foarte speriata. Doar atunci a dat drumul gandurilor. Si i-am spus sa stea linistita ca va fi totul bine si nu i se va intampla nimic.

Era si persoana respectiva care a tinut-o, probabil impotriva vointei. Mai mult ca sigur a devenit un pic agitat si recalcitrant, nu m-a interesat asa de mult persoana respectiva, cat sa o vad pe fata. Si tot ce am apucat sa fac a fost, printr-un mesaj, sa alertez colegii de pe celelalte echipaje din cadrul Politiei Nationale, care au venit foarte repede sa-mi acorde sprijin”, a declarat Cioban.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: