A murit în 1817 din cauza unei boli neidentificate. Acum este „unul dintre marile mistere ale literaturii”

Timp de decenii, oamenii s-au oprit în fața unei clădiri de pe College Street nr. 8, lângă campusul Colegiului Winchester din Anglia. Singurul detaliu al fațadei clădirii din cărămidă pictată care îi dezvăluie semnificația este o placă ovală deasupra ușii, pe care scrie „În această casă și-a trăit Jane Austen ultimele zile și a murit pe 18 iulie 1817”. Dar pentru fani devotați ai autoarei și ai operelor sale, locul reprezintă probabil cel mai enigmatic capitol din viața prea scurtă a lui Austen.

Romanciera și sora ei, Cassandra Austen, au locuit la primul etaj al clădirii timp de opt săptămâni, în timp ce Jane s-a tratat pentru o boală neidentificată, care a durat aproape un an. După ce părea să se amelioreze, autoarea a murit la doar 41 de ani, fără a primi vreodată un diagnostic clar, care să rămână până în zilele noaste. Pe măsură ce se apropie cea de-a 250-a aniversare a nașterii sale, pe 16 decembrie, cercetătorii încă dezbat cauza morții sale, încercând să reconstituie o imagine a sănătății sale pe baza descrierilor simptomelor prin propriile cuvinte ale lui Austen, potrivit CNN.

Prado nu poate fi ca „metroul la ora de vârf”, spune directorul muzeului din Madrid. Record de 3,5 milioane de vizitatori în 2025

O extremistă olandeză a rămas fără autorizația electronică de călătorie în Marea Britanie. „Prezența dumneavoastră nu este considerată benefică”

„Până în prezent, nu există un răspuns clar cu privire la cauza morții lui Jane Austen la vârsta de 41 de ani. Diagnosticele noastre de bază sunt extrase din descrierile scurte ale simptomelor ei găsite în scrisorile care au rezistat până azi”, a declarat Devoney Looser, profesor de limba engleză la Universitatea de Stat din Arizona.

Cu puține dovezi biologice disponibile pentru studiu, corespondența și romanele lui Jane Austen au oferit cercetătorilor indicii ale ultimelor sale zile, scoțând la lumină aspecte necunoscute anterior ale stării sale – și dezgropând potențiale noi interpretări ale operelor sale ulterioare, cum ar fi „Persuasiune”.

Un articol din 1964 scris de Zachary Cope – primul articol care oferă o posibilă cauză a morții pentru Jane Austen – a concluzionat că autoarea a murit din cauza bolii Addison, o afecțiune cronică rară în care glandele suprarenale nu produc anumiți hormoni în cantități suficiente. Ipoteze ulterioare au sugerat că a avut cancer la stomac, tuberculoză sau limfom Hodgkin.

Deși sunt afecțiuni complet diferite, aceste potențiale diagnostice au simptome comune precum oboseala, pierderea în greutate și lipsa poftei de mâncare, precum și posibilitatea apariției febrei intermitente, frisoanelor sau transpirațiilor nocturne, a declarat Dr. Dacia Boyce, medic de medicină internă la Centrul Medical al Armatei Carl R. Darnall din Fort Hood, Texas.

„Boala Addison rămâne cel mai popular răspuns, probabil pentru că această teorie a fost atât de des repetată. O altă teorie, avansată mai recent, este că Austen ar fi putut muri din cauza unui cancer cu evoluție lentă, cum ar fi limfomul”, a spus Looser, autorul cărții „Wild for Austen: A Rebellious, Subversive, and Untamed Jane”.

Dar nicio teorie nu părea să explice pe deplin starea ei, lăsând loc pentru ca mai multe teorii să intre în discuție.

Regretatul neuro-oftalmolog Dr. Michael D. Sanders citise analiza lui Cope și era mai mult decât un fan ocazional al lui Austen când a început propriile cercetări asupra misteriosului ei declin. Sanders a locuit timp de peste 20 de ani lângă Casa lui Jane Austen – un muzeu care păstrează căsuța din comitatul Hampshire unde autoarea a locuit și și-a scris romanele.

S-a înscris în Societatea Jane Austen, cu sediul la Londra, o organizație dedicată studiului vieții și operei sale, în anii 1970, achiziționând un abonament pe viață pentru 10 lire sterline. La pensionarea sa în 2020 de la Spitalul St. Thomas din Londra, aflat la mică distanță de Hampshire, Sanders era nerăbdător să investigheze mai profund circumstanțele morții lui Austen, ceea ce a și făcut până la moartea sa în 2022.

El și colega sa, Dr. Elizabeth Graham, specializată în oftalmologie medicală, au condus secția de oftalmologie a spitalului timp de mulți ani. Cei doi au întâlnit mulți pacienți tineri cu limfom, lupus și tuberculoză în acea perioadă.

„Michael o iubea pe Jane Austen, așa că se gândea adesea la asta și la motivul pentru care a murit. Cred că a fost destul de impresionat de faptul că avea toate aceste probleme articulare și că acestea fuseseră puțin trecute cu vederea. Unii probabil credeau că toate femeile de o anumită vârstă au dureri articulare din când în când și obosesc puțin”, a spus Graham, care este acum administrator la Retina UK.

Sanders și Graham au analizat fiecare scrisoare a lui Jane Austen pentru a întocmi o listă completă a simptomelor ei. Cei doi au solicitat chiar și contribuția lui Deirdre Le Faye, considerată expert în Jane Austen, înainte ca aceasta să moară în august 2020.

Lucrarea lor, publicată în revista Lupus în ianuarie 2021, creează o cronologie cuprinzătoare a declinului sănătății lui Austen, care pare să fi început în primăvara anului 1816.

Dar cele mai specifice simptome apar în corespondența lui Austen de la sfârșitul lunii august 1816, cu 11 luni înainte de moartea sa.

Cea mai frecventă plângere a lui Austen era reumatismul, sau dureri de spate și genunchi. De asemenea, a avut accese de oboseală, febră și o erupție cutanată decolorată pe față, Austen scriind că era „în toate culorile greșite”.

Simptomele ei păreau să se rezolve periodic, iar Austen a scris că se simțea „tolerabil de bine” și mai activă. Dar problemele ei reveneau întotdeauna. „Boala este un răsfăț periculos la vârsta mea”, a scris Austen într-o scrisoare din martie 1817.

În mai 1817, a fost trimisă de medicul ei la Giles King Lyford, chirurg la spitalul de pe strada Parchment din Winchester, iar ea și Cassandra au făcut împreună călătoria de 24 de kilometri. Din casa de pe College Street i-a scris unuia dintre nepoții ei, James Edward Austen-Leigh: „Continui să mă însănătoșesc”.

„Nu există nicio dovadă că a ajuns la ceea ce noi am numi șarlatani. A fost văzută de medici buni”, a spus Graham.

Se știu multe despre ultimele zile petrecute de Austen în casa de pe College Street. „Datorită scrisorilor care au supraviețuit, știm de fapt mai multe despre cum s-a simțit în lunile premergătoare morții sale decât despre multe alte perioade din viața ei”, a spus Juliette Wells, cercetătoare la Austen și profesoară de studii literare la Goucher College din Baltimore.

Sănătatea lui Austen s-a deteriorat în iunie și iulie 1817, ea având un puls slab și petrecându-și o mare parte din timp dormind.

Pe 15 iulie, Austen i-a dictat Cassandrei versuri care descriau cursele de cai de la Winchester, care aveau să fie „Venta”, ultima poezie a autoarei. Doar câteva ore mai târziu, starea lui Austen s-a înrăutățit rapid. A avut o criză epileptică și a leșinat pe 17 iulie. Unele dintre ultimele cuvinte adresate Cassandrei au fost că nu își dorea nimic altceva decât moartea și „Doamne, dă-mi răbdare, roagă-te pentru mine, oh, roagă-te pentru mine!”.

A murit în somn la 4:30 dimineața, a doua zi, cu capul sprijinit pe o pernă în poala Cassandrei.

Nu există dovezi directe ale documentelor medicale legate de Austen, dar Graham este sigură că astfel de documente existau la acea vreme. Ea a spus că nu știe de existența un certificat de deces oficial pentru Austen, iar în ceea ce privește tratamentele pe care le-a primit autoarea, în scrisori se menționează doar „aplicări”, dar nimic mai specific. Prin urmare, ceea ce credeau medicii de la acea vreme a fost cauza bolii și a decesului lui Austen rămâne o întrebare fără răspuns.

„Nimeni nu a spus de ce a murit. Nici Cassandra nu a spus de ce a murit. Au spus doar că a adormit”, a spus Graham.

Când Sanders și Graham au analizat simptomele lui Jane Austen, nu au identificat direct dovezi pentru boala Addison, tuberculoză sau limfom. În cazul bolii Addison, pacienții prezintă o decolorare permanentă care duce la bronzarea pielii pe tot corpul. Dar erupția multicoloră a lui Jane Austen i-a afectat doar fața și a fost tranzitorie, au scris Sanders și Graham în lucrarea lor.

Având în vedere că tuberculoza a reprezentat cel puțin 20% din decesele din secolele al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea în Europa, este foarte probabil ca medicii ei să fi fost familiarizați cu diagnosticarea bolii la pacienții lor, a spus Graham. De asemenea, Austen nu părea să aibă afecțiunile toracice sau ortopedice asociate de obicei cu tuberculoza.

Limfomul părea puțin probabil deoarece nu se menționează că Austen ar fi avut ganglioni limfatici măriți, iar pacienții cu limfom nu au artrită sau leziuni cutanate, au remarcat cercetătorii în lucrarea lor.

Sanders și Graham au revenit în mod repetat la durerile articulare ale lui Austen, cea mai frecventă plângere a ei, precum și la numeroasele sale perioade de remisie spontană – ceva ce pacienții cu limfom nu ar fi experimentat fără tratament, care nu exista pe vremea lui Austen, deoarece limfomul nu fusese încă identificat.

„Faptul că a avut o erupție cutanată și că a avut o boală care practic a ucis-o într-un an, oamenii au fost foarte preocupați de asta și, prin urmare, nu au inclus în detaliile durerilor articulare. Și faptul că avea această boală care se agava și se ameliora, fluctua cu febră mare și o erupție cutanată și, uneori, se simțea foarte bine, pentru că în limfom, nu te simți mai bine”, a spus Graham.

Ambii cercetători au petrecut mai mulți ani lucrând cu dr. Graham Hughes, reumatolog și expert în lupus, care a deschis prima clinică de lupus din Europa la Spitalul St. Thomas, familiarizându-i cu simptomele. Hughes este, de asemenea, fondatorul și editorul revistei Lupus, care a publicat studiul.

Sanders și Graham au emis ipoteza că Austen avea lupus eritematos sistemic, o afecțiune asociată în mod obișnuit cu probleme articulare, modificări ale tenului, febră și oboseală. Boala autoimună, descrisă pentru prima dată la mai mult de un deceniu după moartea lui Austen, apare adesea la femeile tinere și poate fi fatală la 30 și 40 de ani. Pacienții cu lupus eritematos sistemic, sau LES, prezintă, de asemenea, pusee de simptome exacerbate, conform studiului. Tratamentele moderne îi ajută pe pacienții cu lupus să își gestioneze simptomele, care pot varia foarte mult de la pacient la pacient și pot afecta mai multe organe și sisteme ale corpului.

Cercetătorii s-au întrebat dacă ar putea studia o mostră din părul lui Austen. O șuviță, pe care autoarea a lăsat-o moștenire nepoatei sale Fanny Knight, este expusă la Casa lui Jane Austen. La muzeu se mai află două șuvițe de păr care i-ar fi aparținut lui Austen.

În cele din urmă, Sanders și Graham au decis să nu continue solicitarea unei probe. „Examinarea ADN-ului nu este de obicei fructuoasă fără folicul. Ar arăta dacă avea un tip genetic care ar putea susține lupusul, dar nu ar spune dacă avea lupus”, a spus Graham.

Până în prezent, probele de păr au fost supuse doar unor examinări sumare. Studierea la microscop electronic din 1972 a avut loc deoarece Societatea Jane Austen era îngrijorată că șuvițele ar putea prezenta semne de deteriorare. Au existat dovezi de decolorare din cauza expunerii la lumină, unele fire de păr având culoarea deschisă a paiului, în timp ce partea inferioară era maro.

Autorii studiului din 1972 au putut folosi doar câteva fibre de păr deoarece Societatea Jane Austen dorea să păstreze intactă șuvița. Analiza a concluzionat doar că, în ultimii ani de viață, Austen a făcut puțin pentru a-și îngriji părul, cu periere, pieptănare și manipulare minime.

Recent, analiza probelor de păr a oferit perspective asupra sănătății și morții altor figuri istorice, inclusiv a compozitorului Ludwig van Beethoven.

Înainte ca Beethoven să moară, pe 26 martie 1827, dorința sa a fost ca afecțiunile sale să fie studiate și împărtășite, astfel încât „pe cât posibil, cel puțin lumea să se împace cu mine după moartea mea”. Oamenii de știință care studiază ADN-ul din șuvițele de păr rămase au arătat în 2023 că Beethoven avea factori de risc genetic pronunțați pentru boli hepatice și o infecție cu hepatita B înainte de moartea sa. Genomul lui Beethoven a fost pus la dispoziția publicului, iar un studiu din 2024 a dezvăluit că compozitorul a suferit otrăvire cu plumb, având și niveluri ridicate de arsenic și mercur.

„Echipa care s-a ocupat de genomul lui Beethoven a fost norocoasă, deoarece descoperirile noastre au descoperit trei cauze critice ale morții sale. ”, a declarat William Meredith, cercetător în domeniul Beethoven și coautor al analizei genomice din 2023 și al studiului din 2024.
Fără dovezi fizice, cea mai strălucită analiză care se bazează pe scrisori și descrieri ale simptomelor trebuie să rămână speculativă.

În prezent, însă, nu există proiecte de cercetare care să analizeze mostra de păr a lui Austen și nici planuri de a face acest lucru.

Toate cele trei șuvițe de păr asociate cu celebra autoare păstrate în Casa Jane Austen au fost deja studiate, a declarat Lizzie Dunford, directoarea Casei Jane Austen. Universitatea din Surrey a testat șuvițele în 2015, dezvăluind că două dintre cele trei fuseseră contaminate, cel mai probabil prin depozitarea în medalioane metalice, a spus Dunford. Al treilea a arătat niveluri normale ale majorității elementelor, a adăugat ea.

„Pe baza acestei cercetări, înțelegem că o analiză suplimentară a mostrelor de păr nu ar rezolva niciuna dintre întrebările legate de posibilele cauze ale morții lui Austen, care ar putea rămâne astfel unul dintre marile mistere ale literaturii”, a spus Dunford.

Dezbaterea despre boala enigmatică a autoarei continuă printre cercetătorii Austen, unii înclinând spre limfom, iar alții susținând ipoteza mai recentă a lupusului. O parte din problema diagnosticării lui Austen pe baza cuvintelor sale este o problemă veche cu care medicii se luptă și astăzi.

Toți cei intervievați pentru acest articol au fost de acord asupra unui lucru: cauza morții lui Austen va rămâne probabil un mister.

Totuși, eforturile de a analiza boala ei oferă noi perspective asupra vieții și literaturii autoarei.

Mențiunile despre boli sunt frecvente în romanele lui Austen. Personajele ei au probleme nervoase, dureri de cap, febră și chiar anxietate legată de sănătate, care duce la ipohondrie, ca în cazul domnului Woodhouse, tatăl personajului principal din „Emma”. Intrigile din scrierile sale anterioare au aproape întotdeauna un rezultat pozitiv, care se schimbă notabil în lucrările finale.

„Lucrurile încep să se schimbe de la «Persuasiune», unde finalurile fericite devin puțin mai puțin fericite, iar atitudinea sceptică față de viață devine puțin mai pronunțată”, a spus Dr. Jaime Konerman-Sease, profesor asistent de etică clinică la Centrul de Bioetică al Universității din Minnesota, care și-a scris disertația despre Austen.

Austen a început să scrie „Sanditon” în ianuarie 1817, când și-a revenit temporar, dar a trebuit să-l pună din nou deoparte în martie a acelui an. Romanul – o interpretare satirică a unei stațiuni fictive de pe litoral, în speranța de a atrage invalizii din Anglia – nu a fost niciodată terminat.

Austen probabil nu și-a dat seama că era pe moarte la începutul anului 1817, dar tonul ei inteligent și tăios din „Sanditon” îi arată rezistența, a spus Looser de la Universitatea de Stat din Arizona.

„Mulți dintre noi am fi foarte tentați să ne retragem în noi înșine, plini de autocompătimire și durere. Este incredibil că a putut desena aceste personaje foarte amuzante care aproape își bat joc de propria condiție într-un fel”, a spus Looser.

Austen a explorat chestiunea forței și a slăbiciunii în lucrările sale, a remarcat Looser. Dintre toate romanele lui Austen, „Parcul Mansfield” este adesea ultimul pe lista favoritelor fanilor, deoarece eroina, Fanny Price, este descrisă ca fiind slabă, fragilă și timidă, mai degrabă decât încrezătoare și energică precum eroinele Emma Woodhouse din „Emma” sau Elizabeth Bennet din „Mândrie și prejudecată”.

În romanul „Parcul Mansfield”, Fanny Price învață să se apere și să se susțină într-o lume care se mișcă mult mai repede decât ea – o lume în care oamenii sunt mai interesați să se distreze decât să se gândească la ceea ce ar putea avea nevoie persoana de lângă ei, a spus Konerman-Sease.

Austen a fost înmormântată la Catedrala din Winchester la șase zile după moartea sa, în prezența a trei dintre frații ei și a unui nepot.