A picat și a treia moțiune de azi a AUR. USR: ”Puteţi ţipa până răguşiţi, preţurile nu scad cu portavocea, deficitul nu dispare pentru că se înfoaie George Simion de la tribună”

A picat și a treia moțiune de azi a AUR. USR Puteţi ţipa până răguşiţi preţurile nu scad cu portavocea deficitul nu dispare pentru că se înfoaie George Simion de la tribună
Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi răuvoitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă” a fost respinsă, duminică, de plenul Parlamentului.

S-au înregistrat 120 voturi „pentru”, unul „contra”. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, erau necesare minim 233 de voturi „pentru”.

Pentru proiectul vizând eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, Opoziţia a iniţiat moţiunea de cenzură „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi răuvoitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă”.

Este a treia moţiune de cenzură respinsă duminică de Parlament, după moţiunile „Demisia Guvernului Bolojan – cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar şi pentru România” şi „Opriţi politizarea companiilor publice. Opriţi batjocorirea proprietăţii statului!”.

Deputatul USR Radu Mihaiu apreciază în contextul economic actual că România are nevoie de un tratament prin înfrânarea cheltuielilor şi reformarea companiilor de stat.

„Credeam că măcar cu asta suntem de acord cu toţii, că salariile şi bonusurile nesimţite de la ASF, ANRE şi ANCOM trebuie tăiate. Credeam că dacă le vorbim oamenilor de trudă, lacrimi şi sudoare trebuie să şi luăm măsuri pentru a limita vacanţele de lux, sinecurile, pilele şi tocmai împotriva acestor măsuri aţi depus AUR, S.O.S. şi POT această moţiune. Este, să ne fie clar, o moţiune care vrea să apere privilegiile pentru că asta faceţi dragi colegi (…).

AUR mestecă aceleaşi sloganuri indiferent de subiect sau context (…). V-aţi înscris voluntar în rolul de ‘Gică contra’ şi vă ţineţi de el ca scaiul de cojoc”, a transmis Radu Mihaiu, duminică, din partea grupului parlamentar al USR.

Deputatul USR a subliniat că România nu poate merge mai departe fără o reformă care implică măsuri dure. Înfrânarea cheltuielilor şi reforma companilor de stat se numără printre acestea.

„Puteţi ţipa până răguşiţi, preţurile nu scad cu portavocea, deficitul nu dispare pentru că se înfoaie George Simion de la tribună, datoria publică nu se topeşte doar pentru că vă pictaţi cu pieptul dezgolit. Economia se echilibrează cu seriozitate, ceea ce din păcate vă lipseşte. România nu are nevoie de politicieni care alimentează conspiraţii, care induc frica în oameni, care întorc român contra român. România are nevoie de tratament şi tratamentul ăsta e: înfrânarea cheltuielilor statului, profesionalizarea managementului politic, eliminarea sinecurilor, introducerea performanţei acolo unde până ieri era doar clientelă, reforma profundă a companiilor de stat, a agenţiilor autonome, a administraţiei care s-a umflat ca o gogoaşă pe spatele cetăţenilor (…). Ca orice tratament, este un tratament amar, ca orice terapie care chiar funcţionează doare, nu e simplu, nu e plăcut dar e singura cale responsabilă”, a precizat deputatul Radu Mihaiu.

Legislativul discută moţiunea de cenzură „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi răuvoitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă”, împotriva proiectului de lege asumat de Guvernul Bolojan privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonom.

Plenul reunit al Parlamentului dezbate, duminică, cele patru moţiuni de cenzură depuse de Opoziţie, după angajarea răspunderii Guvernului pentru pachetul al doilea de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.

Citește și

Comments are closed.

Citește mai departe

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat duminică faptul că dronele sale au lovit un avion Su-35, un Su-34 și un depozit de muniții la aerodromul militar Hanskaia, din republica rusă Adîgheea. Atacul a avut loc în noaptea de 3 spre 4 octombrie, potrivit comunicatului instituției. Operațiunea a fost executată de Centrul pentru Operațiuni […]
Liderii Egiptului, Eritreei, Sudanului și Somaliei s-au reunit duminică pentru a consolida alianța dintre cele patru state, într-un moment în care tensiunile cu Etiopia sunt în creștere. Potrivit The National, trei dintre aceste țări, Egiptul, Eritreea și Sudanul, au fost acuzate de Addis Abeba că sprijină o rebeliune împotriva guvernului etiopian. Președinția egipteană a transmis […]
Directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, Ovidiu Voicu, atacă inițiativa primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, de a angaja persoane pentru patrulare stradală prin compania de spații verzi „Totul Verde”. Într-o postare intitulată „Mica armată privată a primarului Băluță”, Voicu susține că formula aleasă ocolește regulile aplicabile Poliției Locale și avertizează asupra riscului unor abuzuri […]
Mai mulți politicieni și economiști germani au atacat numirea fostului cancelar Gerhard Schröder într-o funcție de conducere la Hyperglobus, care operează lanțul de hipermarketuri germane Globus din Rusia. În seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie, această știre a fost comentată de Roderich Kiesewetter, membru al Bundestagului și expert în politică externă pentru partidul de guvernământ […]
Armata americană se pregătește să desfășoare sistemul său de rachete antinavă NMESIS pe Yonaguni, insula locuită cea mai vestică a Japoniei și teritoriul japonez cel mai apropiat de Taiwan, în cadrul unui exercițiu comun major care va avea loc la sfârșitul acestei luni. Această mișcare va plasa arma mobilă de coastă mai aproape de Taiwan […]