A venit prima NINSOARE in Romania: „Nu prea imi amintesc sa fi nins atat de devreme in anii trecuti”

news

In statiunea Harghita Bai a inceput sa ninga miercuri, iar localnicii spun ca primii fulgi au cazut mai devreme decat in anii precedenti.

Potrivit Jandarmeriei Montane, prima ninsoare a sezonului a inceput sa cada in jurul orei 11.00, dupa ce in cursul diminetii s-a inregistrat ploaie si lapovita.

La randul sau, Sinka Mihaly, responsabilul cu publicul al unui parc de aventura din Baile Harghita, a declarat, pentru AGERPRES, ca prima ninsoare a venit mai devreme decat in anii precedenti, in conditiile in care in urma cu cateva zile in zona se inregistrau temperaturi de vara.

‘Nu prea imi amintesc sa fi nins atat de devreme, noi tot mai speram sa fie toamna. De obicei prima ninsoare cade pe la inceputul lui octombrie si e destul de neobisnuit tinand cont ca duminica, la Harghita Bai, au fost 26 de grade Celsius, iar acum sunt 2 grade Celsius’, a declarat Sinka Mihaly.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi, Gheorghe Suciu, le-a recomandat turistilor sa nu porneasca pe trasee neechipati de iarna.

‘Jandarmii montani sunt pregatiti sa raspunda oricaror solicitari ce pot veni din partea turistilor pentru a acorda sprijin, in cazul in care se afla intr-o situatie dificila, a punctat Gheorghe Suciu.

Statiunea Baile Harghita este situata la o altitudine de 1.350 de metri si, chiar daca se afla la o distanta de 21 km fata de Miercurea Ciuc, este localitate apartinatoare municipiului.

Statiunea are o medie anuala de 150 de zile cu zapada si este asaltata, anual, de mii de iubitori ai sporturilor de iarna.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: