„Acest slugoi al Mafiei PSD nu este doar o caricatura umana, ci si un impostor desavarsit” – Un ministru PSD se lauda cu nerusinare cu doctoratul, desi a fost exmatriculat

news

Un ministru PSD minte cu nerusinare despre doctoratul sau. Daca e deja traditie ca plagiatele demnitarilor sa iasa la iveala, Razvan Cuc, ministru al Transporturilor, rupe lungul sir al lucrarilor de doctorat copiate. El nici macar nu a apucat sa sutina lucrarea, pentru ca a fost exmatriculat.

In biografia lui Razvan Cuc, ministrul Transporturilor (PSD), aparea ca este doctorand la Academia Romana, avand domeniul de interes „Impactul integrarii in Uniunea Europeana asupra comertului exterior al Romaniei“. Numai ca acest fapt era departe de adevar.

Academia Romana a precizat ca actualul ministru a fost dat afara in urma cu patru ani, conform Romania Libera.

Faptul ca Razvan Cuc a fost inscris la acest doctorat a fost confirmat de catre „Scoala de Studii Avansate a Academiei Romane“ (SCOSAAR). Dar, aceasta institutie a facut o precizare extrem de importanta, tainuta de Razvan Cuc: ministrul Transporturilor a fost exmatriculat in 2013.

Intr-o hartie oficiala, Romania libera a cerut Academiei Romane sa confirme daca membrul Guvernului PSD este doctorand, care este domeniul sau de interes, cine este profesorul sau coordonator si cum a fost posibil ca Razvan Cuc sa nu isi fi incheiat studiile doctorale dupa 9 ani de la inscriere, asa cum reiese din CV-ul sau oficial.

La solicitarea ziarului Romania Libera, Scoala de Studii Avansate a Academiei Romane (SCOSAAR) a confirmat inscrierea lui Razvan Cuc la cursurile doctorale, dar a precizat ca acestea sunt fara frecventa si – mai mult – ca politicianul a fost exmatriculat in 2013.

Iata explicatiile SCOSAAR:

„Domnul Cuc Razvan Alexandru a fost inmatriculat la doctorat la 1 noiembrie 2008, forma de pregatire fara frecventa, domeniul Economic, cu tema «Impactul integrarii in Uniunea Europeana asupra comertului exterior al Romaniei», conducator stiintific prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Romane. A sustinut un examen la 15 iunie 2009, la disciplina «Economia si tehnici matematice in economie», obtinand calificativul «foarte bine». A sustinut referatul «Teorii si modele de integrare economica», la data de 31 martie 2010, obtinand calificativul «foarte bine».

Intrucat, pana la data de 25.07.2013, nu s-a mai prezentat pentru sustinerea a doua examene si a doua referate, prevazute in cadrul stagiului de pregatire doctorala si nici nu a mai facut solicitare de prelungire a stagiului, potrivit prevederilor legale in vigoare, pe baza hotararii Sectiei de «Stiinte Economice, Juridice si Sociologice» a Academiei Romane (2370/ 25.07.2013), Biroul Prezidiului Academiei Romane a aprobat cererea Institutului National de Cercetari Economice «Costin C. Kiritescu», ca domnul Cuc Razvan Alexandru sa fie exmatriculat, potrivit prevederilor legale de la Scoala Doctorala a Academiei Romane”.

„Acest slugoi al Mafiei PSD, filiala Giurgiu, nu este doar o caricatura umana, ci si un impostor desavarsit.

In 2013 a fost exmatriculat de la studiile doctorale, dar in 2016 si-a trecut in CV, la Parlament, „doctorand la Academia Romana”. CV-ul mincinos este neschimbat si azi.”, a reactionat pe Facebook jurnalistul Grigore Cartianu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: