Acesta este cetateanul olandez, principalul suspect in cazul uciderii fetitei de 11 ani. Fetita a fost filmata pe bancheta masinii sale

news

Antena 1 a dat publicitatii, luni, o imagine cu principalul suspect in cazul uciderii fetitei de 11 ani din Gura Sutii. Surse citate de Digi24 sustin ca acesta a fost audiat de politisti dupa care a fost lasat sa plece din tara.

Fotografia cu principalul suspect in cazul din Dambovita a fost facuta publica in cadrul Observator.

Primarul din comuna Gura Sutii, Constantin Dinu, a declarat, luni, ca politistii au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere de la Primarie si scoala inca din ziua anuntarii disparitiei fetei de 11 ani si ca minora se vede pe una dintre inregistrari pe bancheta masinii suspectului.

„Dupa ce au fost anuntati cei de la Politie (despre disparitie – n.r.), eu in cateva minute am venit la Primarie, dupa aceea au venit cei de la Politia Gaesti, apoi toata Politia. Au inceput verificarea pe camere de atunci, in acea noapte. S-a lucrat incontinuu, au venit echipe mixte, o echipa ramanea la camere de luat vederi la scoala, pentru ca nu numai de la Primarie s-au luat imagini. S-a refacut traseul, pana s-a ajuns la concluzia ca ar fi masina asta, sambata. Aceasta masina apartinea unei firme de transport sau inchirieri masini, de la firma asta au inchiriat-o la alta firma si la alta firma si la persoana respectiva (…). Pe camera de la Primarie se vede (fata – n.r.) cum era cu imbracamintea, cu pantalonasul roz, cu hanoracul gri, se vede trantita pe bancheta din dreapta masinii”, a spus Constantin Dinu.

IPJ Dambovita a anuntat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca are un suspect principal, un cetatean strain, in cazul fetitei de 11 ani din comuna Gura Sutii, disparuta vineri si gasita decedata, duminica, pe un camp din apropierea localitatii. Principalul suspect in acest caz a folosit o masina inchiriata. Autovehiculul a fost gasit la firma de inchiriere si a fost indisponibilizat de Politie.

Duminica, fata a fost gasita pe un camp la iesirea din Produlesti, corpul acesteia fiind acoperit cu o folie de plastic. Anchetatorii au spus ca, la o prima examinare, s-au observat urme de violenta pe trupul fetei.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: