Acesti oameni nu cedeaza, sunt din nou in strada. Singurul protest fata de adoptarea ordonantei pe justitie a avut loc la Sibiu – Video

news

Cateva zeci de sibieni s-au strans, luni, in fata sediului PSD pentru a protesta din nou fata de abuzurile coalitiei aflat la guvernare. Ei protesteaza zilnic in acest mod de peste un an.

Sibienii au purtat mesaje pe care scria „Cand faradelegea devine lege, rezistenta devine o datorie” sau „De la numaratul oualelor lui Nastase, s-a ajuns la cel al OUG-urilor”.

Tudorel Toader a prezentat, luni, prevederile OUG pe legile justitiei care a fost adoptata de Guvern, precizand ca sunt schimbari in privinta detasarilor procurorilor, ca interviurile pentru procurorii-sefi vor fi transmise in direct, arhivate si vazute de oricine si ca ministrul poate sesiza IJ.

„Se mareste vechimea pentru cei in magistratura, pentru cei care vor dovedi functia de procuror general ICCJ, prim-adjunctul, functiile de conducere de la DNA si DIICOT, care va fi durata de vechime minima de 15 ani. Deci de la 8 ani la 15 ani”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul a spus ca prin OUG se stabilesc si pasii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand inalt. Astfel, sunt introduse in lege interviuri transmise in direct pentru procurorii-sefi, care vor fi arhivate si vor putea fi vazute de oricine.

„La nivelul Ministerului Justitiei, cand se fac acele interviuri pentru a se propune presedintelui candidaturile la nivel de rang inalt, Comisia a spus sa dam dovada de mai multa transparenta. Am preluat de la CSM respectivele interviuri si sustineri de proiecte manageriale si vor fi transmise in direct, vor fi arhivate si vor putea fi vazute de oricine e interesat”, a precizat Toader.

Schimbari sunt si in ceea ce priveste detasarile procurorilor. Procurorul general nu va mai decide detasarile de la parchete, ci Sectia pentru Procurori a CSM.

„Astazi cand vorbim, detasarile de procurori, inclusiv in functii de conducere, se realizeaza de catre Sectia de procurori, cand e vorba de parchete de pe langa Curtea de Apel, de la judecatorii. Detasarea, delagarea o dispune procurorul general al Romaniei. S-a vorbit de separarea carierelor intre procurori si judecatori, ca sa decida Sectia procurori CSM in privinta carierei procurorilor, iar sectia judecatori a CSM sa decida la CSM”, a completat Toader.

La DIICOT si DNA, creste varsta la 10 ani de experienta in profesie, pentru a accede in functia de procuror la aceste structuri. „Am eliminat posibiltatea revocarii procurorului din structura DNA, DIICOT de catre procurorul sef in prezenta avertismentului, cea mai mica sanctiune. Viitorii procurori care vor functiona la Sectia de investigare a infractiunilor in justitie vor beneficia de procurori detasati in conditiile legii”, a spus Toader.

O alta prevedere a OUG este cea potrivit careia ministrul Justitiei poate sesiza Inspectia Judiciara.

„Comisia de la Venetia a retinut faptul ca cei doi reprezentanti ai societatii civile in CSM nu au drept de vot in plenul CSM. Si ne scrie Comisia de la Venetia cat de important e ca acestia sa aiba drept de vot. Inteleg acum ca dezinformarea e cauza. Constitutia spune ca reprezentantii societatii civile participa la plenul CSM, cu drept de vot. E adevarat ca in lege nu scria explicit ca au drept de vot, dar cei doi reprezentanti ai CSM intotdeauna au participat la plen si au avut drept de vot. Dar ca sa fie limpede reprezentantii societatii civile participa cu drept de vot la lucrarile plenului CSM, astfel cum scrie in Constitutie. Ministrul Justitiei poate sesiza Inspectia Judiciara pentru a se stabili daca sunt savarsirite abateri disciplinare de procurori. Numai de procurori, subliniez. Prin raportare la 132 din Constitutie care spune ca procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei. Autoritatea ar fi pur declarativa, daca nu ai avea si un instrument juridic”, a precizat ministrul Justitiei.

Foto: Va vedem din Sibiu/Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: