Acordul nuclear dintre SUA și Arabia Saudită poate schimba echilibrul de putere în Orientul Mijlociu

Adaugă ca sursă preferată pe Google

Atunci când Turcia și Egiptul au început, în ultimul deceniu, construirea unor centrale nucleare cu tehnologie rusească, Statele Unite le-au cerut ambelor țări să se angajeze că nu vor îmbogăți niciodată uraniu care ar putea fi folosit ulterior pentru fabricarea unei arme nucleare.

În prezent, după acordul nuclear americano-saudit, Ankara și Cairo ar putea considera că decizia de atunci le-a oferit o marjă suplimentară de manevră. În Orientul Mijlociu pare să se contureze o competiție în domeniul energiei nucleare, iar numeroase guverne urmăresc cu atenție proiectele dezvoltate de vecinii lor, pe fondul temerilor că unul dintre statele din regiune ar putea dobândi o capacitate militară nucleară înaintea celorlalte.

Traian Băsescu îl critică din nou dur pe Ilie Bolojan: „Ne pregătim să scriem faliment”. Fostul președinte cere reducerea cheltuielilor statului

Aproape 2,9 milioane de copii din România încep astăzi școala. Când este prima vacanță și câte zile libere vor avea

Extinderea proiectelor nucleare civile din Orientul Mijlociu reprezintă doar unul dintre semnele unei schimbări globale în percepția asupra acestei tehnologii. Într-o perioadă caracterizată prin creșterea rapidă a cererii de energie și prin efectele tot mai vizibile ale încălzirii globale, tot mai multe state încearcă să includă energia nucleară în propriul mix energetic.

Mai îngrijorătoare, potrivit specialiștilor, este însă schimbarea de perspectivă asupra armelor nucleare și asupra eventualei necesități de aderare la grupul statelor care dețin asemenea capacități, într-o lume marcată de instabilitate, de slăbirea alianțelor tradiționale de securitate și de diminuarea rolului Statelor Unite în garantarea ordinii internaționale.

„Nu cred că vom vedea vreo țară care, imediat ca reacție la acordul dintre Statele Unite și Arabia Saudită, să își abandoneze obligațiile internaționale și să pornească într-o cursă pentru obținerea bombei nucleare”, afirmă Kelsey Davenport, directoare pentru politica de neproliferare în cadrul Arms Control Association din Washington.

„Cred însă că mai multe state vor încerca să își păstreze deschise opțiunile și vor face pașii pe care îi consideră necesari pentru a răspunde amenințărilor de securitate cu care simt că se confruntă tot mai mult”, adaugă aceasta.

În Orientul Mijlociu, dar și în nord-estul Asiei și chiar în Europa, combinația dintre instabilitatea în creștere și percepția unei retrageri a superputerii americane, considerată timp îndelungat garant al securității pentru numeroase state, determină unele guverne să pună sub semnul întrebării durabilitatea umbrelei nucleare americane și să analizeze alte opțiuni.

Un asemenea scenariu ar putea plasa mai multe țări, inclusiv unele aflate în cele mai instabile regiuni ale lumii, pe o traiectorie care să conducă spre dobândirea armelor nucleare. „Pentru perspectivele pe termen lung ale neproliferării, lucrurile nu arată bine”, avertizează Davenport.

Temerile privind proliferarea nucleară nu sunt noi

Avertismentele privind apariția unei lumi cu zeci de state înarmate nuclear au însoțit dezvoltarea și răspândirea producției civile de energie nucleară încă din anii 1950. Președintele american John F. Kennedy anticipa că, până la începutul anilor 1970, peste douăzeci de țări ar putea deține arme nucleare.

Previziunea nu s-a confirmat. În prezent, nouă state sunt considerate deținătoare de arme nucleare. Interesul pentru producerea energiei nucleare a scăzut, de asemenea, după mai multe accidente grave produse la centrale atomoelectrice, cel mai recent exemplu major fiind catastrofa de la Fukushima, Japonia, din 2011.

În ultimii ani însă, preocupările legate de securitatea energetică s-au accentuat, pe fondul perturbării fluxurilor de energie provocate de războiul declanșat de Rusia în Ucraina și, ulterior, de conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran. În acest context, interesul pentru energia nucleară a crescut din nou, iar pentru unele state capabilitățile nucleare militare sunt privite inclusiv ca o posibilă poliță de asigurare strategică.

Anul trecut, președintele Donald Trump a acceptat ridicarea moratoriului impus de Statele Unite asupra producerii de combustibil nuclear propriu de către Coreea de Sud, în mod oficial pentru utilizarea acestuia în sectorul energetic.

Acordul cu Arabia Saudită ar putea permite producerea combustibilului pe bază de uraniu într-un interval de numai doi ani și ar acorda anumite derogări de la unele forme de inspecție internațională intruzivă.

Percepția asupra riscurilor nucleare s-a modificat

La baza interesului global tot mai mare pentru energia nucleară și, eventual, pentru armele nucleare se află și o diminuare a influenței concepțiilor consacrate după cel de-Al Doilea Război Mondial privind amenințarea existențială reprezentată de proliferare, apreciază unii experți.

„Este absolut adevărat că temerile privind pericolele asociate domeniului nuclear s-au diminuat în ultimii ani”, afirmă Henry Sokolski, director executiv al Nonproliferation Policy Education Center din Washington.

Potrivit acestuia, una dintre explicații este dispariția treptată a unor personalități influente care mențineau în atenția publică și politică potențialele consecințe grave ale extinderii capacităților nucleare într-o lume periculoasă.

În acest context intervine acordul dintre Statele Unite și Arabia Saudită, care pare să ofere statelor interesate de energia nucleară posibilitatea de a urmări dezvoltarea întregului ciclu al combustibilului pe bază de uraniu, până la nivelul tehnologic care ar putea permite și producerea materialului necesar unei arme. „Acest lucru este important deoarece comunitatea internațională se află la o răscruce în domeniul proliferării”, afirmă Davenport.

„Având în vedere preocupările tot mai mari privind stabilitatea ordinii internaționale de securitate, acordul cu Arabia Saudită nu poate decât să încurajeze mai multe state să își păstreze deschisă opțiunea armelor nucleare”, adaugă experta.

Unitatea marilor puteri nucleare este tot mai fragilă

Incertitudinea este accentuată și de diminuarea consensului dintre marile puteri nucleare, Statele Unite, statele europene relevante, Rusia și China, în privința modului în care trebuie abordate provocările tot mai numeroase legate de proliferare.

„Succesul regimului internațional de neproliferare a fost rezultatul unității relative dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, care au acționat pentru a exercita presiuni asupra statelor tentate să construiască bomba”, explică Davenport.

Unii specialiști atrag totuși atenția că acordul cu Arabia Saudită trebuie să primească aprobarea atât a Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului SUA și este posibil ca forma sa actuală să nu fie cea definitivă.

Din acest motiv, avertismentele privind consecințe extreme ar putea fi premature, mai ales în condițiile în care Donald Trump insistă că înțelegerea va putea avansa numai dacă Arabia Saudită își normalizează relațiile cu Israelul, o condiție care ar putea deveni foarte dificil de acceptat pentru Riad.

Alți experți consideră însă că încheierea unui acord cu implicații atât de ample într-o regiune afectată de un război cu efecte internaționale majore creează riscuri suplimentare.

„Acorzi uneia dintre părțile Golfului o cale spre îmbogățirea uraniului în numai câțiva ani, iar de cealaltă parte ceri să nu existe deloc îmbogățire timp de, să spunem, 20 de ani, în timp ce Egiptul și Turcia urmăresc totul de pe margine și își construiesc infrastructura nucleară”, afirmă Sokolski

Washingtonul ar urma să aibă un rol esențial în limitarea riscurilor

Unii experți subliniază că acordul ar impune totuși limitări asupra oricărei dezvoltări viitoare a activităților nucleare saudite. În esență, înțelegerea presupune vânzarea către Riad a unor centrale nucleare ale companiei americano-canadiene Westinghouse și operarea acestora.

Specialiștii consideră, de asemenea, că Statele Unite ar trebui să își intensifice diplomația regională pentru a împiedica apariția unei competiții nucleare riscante.

„Dacă acest acord merge mai departe, devine esențial ca administrația să se asigure că vecinii Arabiei Saudite înțeleg foarte clar cât de restrictive sunt prevederile sale”, afirmă Daniel Benaim, fost adjunct al secretarului de stat pentru afaceri privind Peninsula Arabică și în prezent expert în cadrul Middle East Institute din Washington.

Pentru unii observatori, principalul pericol ar apărea dacă alte state din regiune nu ar avea încredere în restricțiile pe care acordul cu Arabia Saudită susține că le instituie.

Având în vedere relațiile bune ale lui Donald Trump cu majoritatea liderilor regionali, inclusiv cu cei din Turcia și Egipt, un fost oficial al Departamentului de Stat apreciază că administrația americană va trebui să explice foarte clar partenerilor săi natura acordului.

Mesajul esențial, potrivit acestuia, ar trebui să fie că înțelegerea cu Riadul „nu reprezintă o undă verde pentru o cursă generală de îmbogățire nucleară binecuvântată de Statele Unite”.

Evoluția acordului americano-saudit este astfel urmărită nu doar prin prisma ambițiilor energetice ale Riadului, ci și a efectului pe care precedentul creat l-ar putea avea asupra calculelor strategice ale altor state. Într-un mediu internațional în care alianțele tradiționale sunt percepute drept mai puțin sigure, iar rivalitățile regionale se intensifică, dezbaterea privind energia nucleară riscă să devină tot mai greu de separat de cea privind descurajarea și proliferarea armelor nucleare.