Activisti #rezist i-au cerut socoteala unui deputat UDMR pentru votul la codurile penale. S-a lasat cu tipete si insulte

politica

Doi membri ai asociatiei Oradea Civica au fost, miercuri, in audienta la la deputatul UDMR de Bihor, Szabo Odon, pentru a afla ce motive l-au determinat sa voteze in favoarea codurilor penale. Intalnirea s-a terminat prost, pentru ca deputatul a recurs la tipete si insulte.

Iata relatarea lui Sebastian Duma, unul dintre cei doi activisti care s-au aflat in biroul deputatului UDMR:

„Astazi am fost in audienta la deputatul UDMR de Bihor Szabo Odon. Am intrat in biroul unde mi s-a acordat audienta impreuna cu inca un coleg de la ONG-ul Oradea Civica. Deputatul Odon ne-a intampinat foarte deschis, jovial si cordial si chiar ne-am strans si mainile, inainte de a ne invita sa luam loc. Am trecut direct la subiect…

– Dle deputat, in calitate de cetateni ai acestei tari, si unii dintre noi chiar votanti ai UDMR-ului, am venit sa va cerem explicatii cu privire la ceea ce urmareste UDMR-ul in ultimul an si jumatate prin alianta cu PSD-ALDE, doua partide conduse de un infractor, respectiv un inculpat. De ce v-ati aliat cu aceste partide toxice pentru democratia romaneasca? De ce le sprijiniti in incercarea lor disperata de a-i face scapati de condamnari si dosare pe liderii si acolitii lor? Un partid care apara drepturile si libertatile unei minoritati etnice da cu barda la radacina legislatiei sistemului judiciar si penal din Romania, transformand tara intr-un paradis infractional?…

A inceput o lunga si total neconvingatoare peroratie despre cum UDMR-ul, de fapt, prin toate actiunile liderilor si parlamentarilor sai din ultimul an si jumatate apara democratia si statul de drept din Romania. Ma abtineam cu greu sa nu rad. Dupa aia, pe masura ce continua, a inceput sa mocneasca in mine un tot mai pregnant sentiment de revolta in timp ce nu puteam sa ignor o voce launtrica care-mi soptea in subconstient ca sunt luat de prost. Ma uit la colegul care statea in dreapta mea. Citesc acelasi sentiment si pe fata lui. Intre timp ni se aduce apa, cafea si ceai. Sau, ma rog, doar apa si ceai. E cald, e foarte cald si e zapuseala in cabinetul deputatului UDMR situat la etajul 2 intr-o cladire veche dar renovata din pasajul Vulturul Negru… Cu unele intreruperi, il lasam sa-si termine pledoaria. Dau sa-l intreb despre deputatul Marko Attila, cel judecat si condamnat in lipsa pentru un prejudiciu de 89 de milioane de euro, care a fugit din tara si se ascunde, de cativa ani, in Ungaria. Imi ia vorba din gura…

– Si sa stiti ca justitia penala din Romania trebuie intr-adevar reformata. Cazul fostului meu coleg Marko Attila, de exemplu…
– Da. zic, ce e cu el?…
– Este nevinovat. I-a fost fabricat un dosar de catre DNA si a fost trimis abuziv in judecata. Iar eu imi voi apara intotdeauna colegii, oamenii din comunitatea mea, de abuzuri venite din partea institutiilor statului. A DNA-ului.
– Dar de unde stiti -d-voastra ca este nevinovat? Ati avut acces la dosar? Ati analizat probele? Sunteti judecator?…
– Nu. Dar cunosc bine cazul (si incepe sa traga cu pixul niste linii si sageti pe o foaie de hartie). Stiti ca un procuror poate sa inchida un dosar cu NUP…
– Da, zic. Sau cu SUP. Sau poate sa-l claseze. Ce vreti sa spuneti?…
– Pai, Marko Attila a dus o hartie la procuror prin care demonstra ca este nevinovat. El nu era la locul faptei in ziua in care i se imputa ca ar fi semnat un anumit act.
– Stati asa, zic. Cum adica, ”demonstra”? Pai hartia aia nu trebuia sa ajunga in fata unui judecator? Ce-a facut procurorul cu ea? A aruncat-o?…
– Nu, zice. N-a tinut cont de ea, a pus-o la dosar si l-a trimis in judecata pe Marko.
– Este dreptul lui, zic. Asa a considerat el ca trebuie sa procedeze. D-voastra ce voiati sa faca?…
– Sa inchida dosarul. Pentru ca exista o proba din care reiesea nevinovatia fostului meu coleg!

Ma uit la el cu ochii mari, holbati de mirare. De surprindere. Sunt siderat. Ba nu, sunt ingrozit. Acest om, care sta in fata mea pe un scaun tapitat in piele de culoarea untului, este deputat in Parlamentul Romaniei si face legi. Prin votul sau, influenteaza si decide, intr-o oarecare masura, politica penala a statului roman… Groaznic! Sunt ingrozit!

– Dle deputat, sunt ingrozit de ceea ce aud. Este incredibil. Asa intelegeti d-voastra ca trebuie sa functioneze sistemul judiciar si penal intr-o tara civilizata, intr-un stat de drept?… (colegul meu vrea sa intervina. Ii fac semn sa ma lase sa continui. Intre timp, tonul discutiei devenise unul destul de ridicat si aprins)…
Urmand firul logicii d-voastra, zic, daca un individ comite un omor si aduce ulterior o hartie care, pana la proba contrarie, l-ar putea disculpa, procurorul ar trebui sa dea solutie de neincepere a urmaririi penale/NUP sau chiar de clasare a dosarului. Si sa nu-l mai trimita in judecata, fara a mai tine cont de celelalte probe de la dosar. Poate chiar arma crimei, cu amprentele lui peste tot pe ea. Am inteles bine?…
– Nu, nu asta am vrut sa spun…
– Dl Attila a mai ajuns in fata unui judecator? Sau a fugit din tara inainte sa se intample asta?…
Zice ceva, dar nu-l inteleg. Se balbaie.
– Marko Attila este persecutat politic! izbucneste el, intr-un final…
– De cine? De DNA? De judecatori?… il intreb.
– Da.
Nu pot sa cred ce-mi aud urechile.
– Deci d-voastra credeti ca justitia trebuie sa se infaptuiasca in biroul procurorului. Asta este viziunea d-voastra despre statul de drept pe care va laudati ca UDMR-ul il apara, prin tot ceea ce face in ultimul timp?…
– Nu, nu am spus asta.
– Nu ati spus-o cuvant cu cuvant, dar din discutia noastra asta reiese…
Nu se mai poate stapani. Rabufneste…
– Nu este adevarat! Mintiti!
– Dle Odon, calmati-va, va rog. Nu meritati sa ocupati scaunul de parlamentar al Romaniei. Si noi, organizatiile civice din aceasta tara, impreuna cu colegii nostri vorbitori de limba maghiara, vom aduce la cunostinta alegatorilor de etnie maghiara viziunea d-voastra despre democratie, justitie si stat de drept. Ca sa ne asiguram ca nu veti mai ocupa niciodata un scaun de parlamentar in Parlamentul Romaniei. Pentru ca nu il meritati…
– Mintiti!
– Daca ma mai faceti o singura data mincinos, sa stiti ca va dau in judecata. Si am martori.
– Nu aveti!…
Ma uit la colegul din dreapta mea, care devenise simplu spectator la acest spectacol jenant in care un deputat al Romaniei recurgea la atacuri la persoana si insulte la adresa unui cetatean venit in audienta… Intre timp, deputatul a realizat ca o luase pe aratura. Se opreste pentru cateva secunde. Ma ridic de pe scaun.
– Discutia noastra ia sfarsit aici, dle deputat. Nu cred ca mai avem ce sa ne spunem. M-ati insultat, ati tipat, gata. Cosmine, daca vrei sa mai ramai cateva minute fata in fata cu acest ‘reprezentant al poporului’, e alegerea ta. Te astept afara.

Ies pe hol. Colegul mai ramane cateva minute. Luni avem conferinta de presa la sediul asociatiei. Voi de cand n-ati mai fost intr-o audienta la ‘alesii poporului’?

P.S. – Saptamana viitoare le batem la usa celor de la PSD si ALDE”, a relatat activistul de la Oradea Civica.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: