Actrita, dupa ce a auzit-o pe Andronescu: „Intelegi, mizerie umana? Doamne, va detest cu toata fiinta mea. Abia astept 10 august”

news

Actrita Natalie Ester este extren de revoltata de declaratiile ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, care a comentat intr-un mod stupid drama de la Caracal. „Totusi, eu am invatat de acasa sa nu ma urc cu un strain in masina”, a spus Ecaterina Andronescu, joi seara, la Antena 3.

„Mizerie umana, mama mea, care spre deosebire de tine, a trait cu rost, salvand vieti si daruindu-se celorlalti cu totul, a terminat Medicina cu media 9,25, in 1977. A fost repartizata la Albesti de Ialomita. N-avea pile, deh. Timp de 10 ani, mama mea pleca luni de acasa si se intorcea vineri, lasandu-ma sa plang in hohote de dorul ei. Se inchidea intr-un dispensar de tara si muncea, tremurand noptile de spaima singuratatii si a pericolelor. Cand eram la scoala, a facut un pas mai aproape de Bucuresti, la dispensarul Sinesti.

Eram saraci. Nu aveam masina. Nu exista niciun mijloc de transport pana acolo. Locuiam in Drumul Taberei. La 6 dimineata iesea pe usa, traversa Bucurestiul pana in celalalt capat, si la iesirea din Bucuresti, statea la ocazie. Si lua pe oricine care mergea spre Ialomita, ca sa ajunga la dispensar. Si-apoi seara, acelasi drum, facut in aceleasi conditii. Pe canicula, pe ger, pe ploaie. 80 de km zilnic. Timp de 30 de ani a facut naveta. Cu ‘ia-ma, nene’. Apoi, in ultimii 10 si-a tras Logan. Mama mea, acest inger cu pensie mizerabila azi, auzise si ea ca e periculos sa te sui in masinile unor necunoscuti. Dar nu a avut incotro!!!

Intelegi, mizerie umana? Doamne, va detest cu toata fiinta mea. Abia astept 10 august”, a scris Natalie Ester pe Facebook.

Ecaterina Andronescu a declarat, joi, la Antena 3 ca „Totusi, eu am invatat de acasa sa nu ma urc cu un strain in masina”.

Andronescu sustine astfel ca Alexandra nu ar fi trebuit sa se urce intr-o masina de ocazie si adauga ca pe „vremea ei” fetitele erau educate de catre parinti sa nu se urce cu strainii in masina.

Ministrul a mai spus ca, atunci cand purtau cheia la gat, copiii erau invatati in familie si la scoala sa fie mult mai responsabili.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: